Șase ONG-uri iau startul la cea de-a treia ediție a campaniei “Împreună cu tine, Profi salvează destine”, proiect organizat și sprijinit de magazinele PROFI.
Educație, cultură, apărarea drepturilor copiilor, sănătate, incluziune/servicii sociale și protecția mediului sunt cele șase domenii în care PROFI oferă susținere prin intermediul acestei campanii desfășurate sub forma unui concurs de proiecte, între 22 august și 30 octombrie 2016.
“Iubim copiii și ne-am creat deja o tradiție din ajutorarea lor”, a declarat Daniel Cîrstea, directorul general al magazinelor PROFI. “În ultimii șase ani am donat peste două milioane de euro pentru a dota sute de școli cu mai mult de 5400 de laptopuri și sute de videoproiectoare, pentru a reface secții întregi ale unor spitale de copii sau pentru a contribui la satisfacerea unor alte astfel de nevoi. În cadrul actualei campanii donăm 1.500.000 lei, iar de acum și până la finalul lui octombrie, oricine dorește va putea vota în magazinele PROFI proiectele înscrise. Astfel, fiecare dintre cele șase ONG-uri participante va beneficia de câte o sumă proporțională cu numărul de puncte pe care le acumulează în urma votului.Clasamentul final va fi anunțat pe 31 octombrie 2016”.
Cele șase ONG-uri participante, ale căror proiecte sunt recunoscute ca valoroase și viabile de către societate, sunt: Asociația OvidiuRO, Asociația Salvați Copiii România, Asociația Culturală Metropolis, Asociația Ador Copiii, Asociația Hope and Homes for Children, Fundația Terra Milleniul III.
Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină un membru activ al societății. Prin intermediul programului “Fiecare Copil în Grădiniță”, OvidiuRo sprijină şcolile şi comunităţile să integreze cu succes copiii săraci în sistemul educaţional de la o vârstă cât mai fragedă.
Asociatia Salvaţi Copiii îşi propune schimbarea statisticilor dureroase privind mortalitatea infantilă și își propune ca până în 2018 să o diminueze cu 10%. Până acum, cu sprijinul companiilor şi miilor de donatori care s-au alăturat campaniilor susținute de Asociatia Salvați Copiii, organizația a reuşit să doteze 58 de maternităţi și secţii de nou-născuţi cu echipamente medicale moderne, contribuind la salvarea a peste 18.000 de copii în fiecare an. În 2016, organizația Salvați Copiii dorește să continue dotarea a 25 de maternităţi cu echipamente performante destinate îngrijirii nou-născuţilor din orașe din întreaga țară.
Asociația Culturală Metropolis participă cu proiectul KINOdiseea, festival internațional de film pentru copii și adolescenți. KINOdiseea este primul astfel de festival internațional organizat în România după 1989 și este recunoscut a fi cel mai important eveniment cinematografic dedicat publicului tânăr din Sud-Estul Europei. KINOdiseea încurajează învățarea, spiritul critic, scrisul, vorbitul, ascultarea activă, dezbaterile și conversațiile despre filme și despre problemele și emoțiile pe care filmele le ridică și îi ajută pe copii și tineri să folosească filmul ca mijloc de exprimare a propriei creativități, încurajând industria cinematografică să respecte tinerele voci.
Asociația Ador Copiii participă pentru prima dată la “Împreună cu tine, Profi salvează destine” cu un proiect pilot de dezvoltare a unui centru de consiliere și orientare a familiilor care intenționează să adopte un copil. “Tu îți amintești ce ți-ai dorit să devii când erai mic? Andrei își dorește o familie care să îl iubească! Zilnic, în România, cinci copii sunt abandonați, iar în anul 2015 numai șase la sută dintre copiii aflați în grija statului au fost adoptați. Împreună cu tine putem să aducem mai repede un copil abandonat în brațele unei familii care îl va iubi. Vino în magazinele Profi și donează pentru Centrul de Resurse pentru Adopție – Ador Copiii. Hai să îi ajutăm să devină parte dintr-o familie,” invită Simona Czudar, director executiv al Asociației Ador Copiii.
“Ne dorim să ne ajutați să le oferim un Acasă sigur și iubitor copiilor care se află în risc de a fi abandonați sau separați de familiile lor. De cele mai multe ori sunt copii care au nevoi speciale severe, iar familiile sunt depășite de situație din mai toate punctele de vedere. Abia supraviețuiesc material, condițiile de trai se degradează rapid, copilul nu mai primește îngrijirea de care are nevoie iar următorul pas este inevitabil instituționalizarea. Împreună cu tine vom sparge acest cerc vicios pentru peste 500 de copii și le vom asigura un Acasă adevărat!” este mesajul celor de la Asociația Hope and Homes for Children care vor participa cu proiectul “Acasă pentru copiii în pericol de abandon.”
Prin proiectul “Tinerii Ambasadori în lupta cu Schimbările Climatice” Fundatia Terra Mileniul III își propune sǎimplice peste 600 de copii și peste 30 de cadre didactice în activități educaționale.
„Resimțim cu toții schimbările climatice, însă copiii sunt cei mai vulnerabili la efectele produse de acestea și tot ei vor fi cei care peste câțiva ani vor trebui să ia măsuri severe pentru a le combate. Proiectul “Tinerii Ambasadori în lupta cu schimbările climatice” înscris în campania “Împreună cu tine, Profi salvează destine” ne oferă șansa de a continua să educăm elevii de azi pentru a deveni cetățeni responsabili și de a le oferi abilități de viață care să îi ajute să se adapteze la schimbările climatice”, a declarat Lavinia Andrei, președintele Fundației TERRA Mileniul III.
Pentru a antrena încă din start spiritul de competiție, campania “Împreună cu tine, Profi salvează destine” a demarat printr-un cros organizat în parcul Tineretului din București. Pe traseele pregătite pe grupe de vârste au alergat atât echipele celor șase ONG-uri cât și alte persoane, susținători, părinți și copii, iar câștigătorii au fost premiați cu super eroi de pluș și vouchere de cumpărături. Lansarea a continuat cu momente artistice.
Cu peste 10.000 de angajați care lucrează în 433 de magazine din 208 localități, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din România, care continuă să se dezvolte într-un ritm de cel puțin 100 de magazine pe an.