Impact Developer & Contractor a atras un credit de 10.6 milioane euro pentru dezvoltare imobiliară din partea CEC Bank Constanța.
Este una dintre cele mai mari valori acordate până acum unui dezvoltator de pe piața rezidențială din Constanța.
Finanțarea acordată de CEC Bank presupune două credite. Primul credit, în valoare de aproximativ 9,9 milioane de euro va fi utilizat de către Impact prin trageri succesive, în funcție de evoluția lucrărilor în cadrul proiectului.
Creditul va fi rambursat potrivit dispozițiilor contractuale, data scadenţei finale fiind la 30 de luni de la semnarea contractului.
Al doilea credit, în valoare de 3,5 milioane de lei, va fi folosit de Impact pentru finanțarea TVA-ului aferent construcției Boreal Plus Constanța, facilitatea fiind acordată pentru o perioadă de 20 de luni de la data semnării contractului.
În perioada 2020 – 2021, Impact Developer & Contractor a securizat o serie de finanțări bancare, precum și emisiuni de obligațiuni listate pe piața principală a BVB, cu plasament privat.
Anul acesta, acțiunile Impact au înregistrat o creștere de 58% comparativ cu anul 2020, compania având o capitalizare bursieră de 789 milioane lei.