Ikea recheamă barielele de siguranță Patrull

IKEA invită clienții care au cumpărat bariere de siguranță PATRULL să înceteze imediat să le mai folosească și să le aducă în magazinul IKEA din București unde vor primi înapoi suma integrală plătită pentru ele.

Compania IKEA a primit sesizări în legătură cu barierele PATRULL care se pot deschide pe neașteptate și pot permite căderea copiilor pe scări. Deși au trecut testele pentru standardele în vigoare, în urma unei investigații realizate de un laborator extern, s-a observat că sistemul de închidere al barierelor de siguranță nu funcționează întotdeauna corect și poate fi riscant pentru copiii mici.
Potrivit rezultatelor acestei investigații, o dată ce bariera a fost deschisă iar mecanismul de fixare nu revine la poziția corectă de închidere, produsul nu-și mai îndeplinește rolul de protecție și poate permite tocmai producerea incidentelor pe care ar trebui să le prevină.

„În Compania IKEA avem toleranță zero față de problemele care pot afecta siguranța copiilor. Ne dorim să oferim produse sigure și sănătoase, mai ales când vine vorba despre copii, care sunt cei mai importanți oameni din lume. De fiecare dată când primim un indiciu legat de un posibil risc de siguranță pentru un produs, luăm măsuri. Nu putem accepta posibilitatea de accidentare în timpul jocului și, ca măsură imediată de precauție, retragem barierele de siguranță PATRULL,” declară Maria Thörn, Acting Business Area Manager at Children´s IKEA.

Siguranța produselor este o prioritate pentru compania IKEA și un aspect în care nu se fac compromisuri. Prin urmare, atunci când apare cel mai mic risc de siguranță în legătură cu un produs, se fac investigații amănunțite și se iau măsuri imediate. Decizia de a rechema produsul este cea mai drastică și compania nu ezită să ia o astfel de măsură indiferent de costuri, întrucât siguranța clienților noștri este pe primul loc. De altfel, cele mai recente acțiuni de rechemare au fost făcute ca măsuri de precauție. Parte din angajamentul de a fi o companie responsabilă este faptul că ne concentrăm întotdeauna pe prevenirea riscurilor, mai degrabă decât pe remedierea eventualelor urmări.

Numărul total al barierelor de siguranță și extensiilor PATRULL care s-au vândut în magazinele IKEA din lume este de aproximativ 2.879.500 de bucăţi. Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut 10.073 de bariere de siguranță PATRULL, fără a primi nicio sesizare cu privire la acest produs.

Codurile și preţurile produselor afectate sunt:
502.004.88: PATRULL barieră de siguranță, 55-89 cm, alb – 245 lei;
902.476.34: PATRULL extensie barieră de siguranță, 12-24 cm, alb – 59,9 lei;
502.265.20: PATRULL KLÄMMA barieră de siguranță, 73-87 cm, alb – 185 lei;
902.265.23: PATRULL KLÄMMA extensie barieră de siguranță, 6,5-13 cm, alb – 59,9 lei;
102.265.17: PATRULL FAST barieră de siguranță, 65-106,5 cm, alb – 195 lei
501.135.99: PATRULL FAST N barieră de siguranță 72,1-110,9 fag – 250 lei
101.919.52: PATRULL FAST barieră de siguranță 72,1-110,9 fag – 120 lei

În prezent, niciunul dintre aceste produse nu se mai găsește la vânzare în magazinul IKEA din București.

Clienții care au cumpărat barierele de siguranță PATRULL sunt invitați, începând chiar de astăzi, 23 iunie, la departamentul Relații Clienți din magazin pentru a returna produsul și pentru a primi înapoi suma integrală. Dovada plății (bonul) nu este necesară.

- Publicitate -

Kaufland lansează E-Mobility, o platformă pentru încărcarea mașinilor electrice

Kaufland lansează E-Mobility, platforma prin care posesorii Kaufland Card cu mașini electrice au posibilitatea de a-și încărca autoturismul la...

Parcul de retail OK Shopping Center Bistrița va fi inagurat în 28 martie

Parcul de retail OK Shopping Center Bistrița, construit de o companie locală, va fi inagurat în 28 martie. Noul...