Idei de cadouri pentru colegii de birou

Colegii de birou sunt persoanele cu care îți petreci opt ore în fiecare zi și cu care, eventual, ieși în oraș după program, astfel că interacționați destul de mult. Așadar, când se apropie o ocazie specială, precum ziua de naștere, cea onomastică, aniversări sau sărbători, cu siguranță dorești să le faci un cadou. Inspiră-te din ideile de cadouri pe care ți le oferim și le vei face o surpriză plăcută!

Bibliorafturi

Nu ai apucat să îți cunoști mai bine colegii, pentru a observa care sunt preferințele lor sau ești o fire ce preferă cadourile utile? Materialele pentru birou sunt o idee excelentă. Ține cont de activitatea colegilor și achiziționează, de pildă, un biblioraft pentru birou, deoarece este adecvat pentru persoanele din mai multe departamente. 

Instrumente de scris gravate

Indiferent că optezi pentru unul singur sau pentru un set, pixurile personalizabile sunt foarte utile. Acestea pot fi inscripționate cu diverse mesaje scurte sau cu numele persoanei căruia le dăruiești și reprezintă un gest drăguț. Există și versiuni de pixuri sau stilouri premium, cu design rafinat, adecvate în special pentru colegii care ocupă funcții de middle management.

Coșuri cadou

Un coș cadou vine gata ambalat și conține o sticlă de băutură sau suc, cafea și preparate dulci, precum fursecuri, praline, ciocolată, cozonac, bomboane. Ambalajul este festiv și conține elemente decorative, fiind o idee inspirată în special cu ocazia sărbătorilor pascale. 

Obiecte personalizabile

O altă idee de cadouri pentru colegii de birouri sunt și diverse obiecte ce pot fi personalizate, precum borsete, genți pentru cosmetice, sticle de apă reutilizabile, termosuri, umbrele, genți frigorifice pentru cumpărături.

Produse antistres

Colegilor care au simțul umorului dezvoltat le poți dărui produse antistres. De exemplu, cuburi sau mingi de diverse culori, create special pentru a fi strânse în momentele tensionate. Acestea contribuie la diminuarea stresului și îi pot ajuta pe colegi să se detensioneze atunci când au de îndeplinit task-uri dificile, care îi suprasolicită.

Gadgeturi

Colegii pasionați de tehnologie vor aprecia un gadget pe care îl primesc în dar. Există numeroase tipuri de gadgeturi din care să alegi, de exemplu, power bank cu încărcare wireless, lampă portabilă cu încărcare USB, ceas de perete, mapă de conferință A5 cu încărcător wireless.

Un set de jocuri

Dacă deja s-au format grupuri de prieteni și petreceți timp împreună și în afara programului, un set ce combină mai multe jocuri poate fi foarte amuzant și vă puteți bucura de el cu toții. Poți opta, de pildă, pentru unul ce conține jocuri precum șah, cărți, domino, mikado, table.

Calendare tematice

Acestea sunt disponibile într-o mulțime de variante și poți alege unul care ți se pare interesant sau care reflectă o preferință a persoanei căruia intenționezi să i-l dăruiești. Există și versiuni compacte de birou, care ocupă puțin spațiu și sunt foarte practice.

Brelocuri 

Un breloc reprezintă un cadou mai degrabă simbolic. Îl poți oferi cuiva care a avut parte recent de o anumită realizare, de exemplu, unul în formă de casă poate marca achiziționarea locuinței, unul în formă de avion poate face referire la o călătorie importantă pentru colegul sau colega în cauză. Poți dărui un breloc sub formă de trifoi cu patru foi pentru a ura noroc într-o etapă profesională sau personală.

Dacă nu le cunoști prea bine preferințele, îți recomandăm să alegi cadouri utile, precum materiale pentru birou. Acestea sunt în multe cazuri o alegere inspirată, cu atât mai mult dacă ai colegi noi și nu ai apucat să interacționezi prea mult cu ei.

- Publicitate -

TBI Bank își schimbă proprietarul. Va fi achiziționată de o companie americană

4finance Holding S.A. a semnat un acord definitiv pentru vânzarea TBI Bank EAD către Advent International, unul dintre cei...

Domeniile Ostrov, creștere puternică a vânzărilor online pentru gama de vinuri Naiada

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, Domeniile Ostrov au înregistrat o creștere de peste 130% a vânzărilor...