Iconis este o platformă fashion de resale nou lansată care permite utilizatorilor să își valorifice hainele vechi.
Pentru ca persoanele fizice să poate vinde produsele prin intermediul platformei Iconis există două tipuri de abonamente: Basic (gratuit) sau Bronze.
Pentru persoane juridice sunt disponibile trei tipuri de abonamente: Silver, Gold și Platinum, fiecare incluzând diferite avantaje.
După alegerea abonamentului urmează încărcarea produselor pe site, implicând adaugarea unor detalii despre articolul vestimentar, alături de câteva fotografii.
Industria modei, unul dintre cei mai mari poluanți ai mediului înconjurător
Realizarea unui tricou necesită 2,700 litri de apă, respectiv apa potabilă consumată de o persoană în 2,5 ani.
Astfel, la nivel mondial, sunt folosiți anual circa 93 miliarde de metri cubi de apă potabilă.
Industria modei este responsabilă de 10% dintre emisiile de gaze cu efect de seră, la nivel mondial.
Asta înseamnă mai mult decât toate zborurile internaționale și transporturile maritime la un loc.
Potrivit Agenției Europene de Mediu, doar în anul 2017 hainele cumpărate în UE au generat aproximativ 654 kg de emisii de CO2 pe persoană.
Cifrele sunt îngrijorătoare și în ceea ce privește descompunerea hainelor și a încălțămintei aruncate la gunoi.
Atunci când un articol vestimentar este aruncat la groapa de gunoi, nu înseamnă că este eliminat complet, deoarece durează 40 de ani până acesta se va descompune.
În cazul unei perechi de teniși, acest proces poate ajunge până 50 de ani, conform OMS.