Werk Hotel & Spa Hunedoara, o locație de 4 stele, a fost deschis pentru reţelele de rezervări turistice începând cu luna august a acestui an, așa cum anunță Premier Hospitality, companie românească specializată în activitatea hotelieră.
Investitorii locali Carmen şi Lucian Hărău au achiziţionat terenul pe care s-a construit hotelul de la doi proprietari privaţi în anul 2017. Construcția a durat 3 ani, iar investiţia totală s-a ridicat la suma de 6,5 milioane euro.
Din iulie 2021, Werk Hotel & Spa şi-a început activitatea în regim de rezervare privată prin organizarea de evenimente iar la data de 4 august, hotelul şi-a deschis porţile şi pentru turişti.
Hotelul are o echipă formată din 70 de angajaţi şi dispune de restaurant, spa, săli de conferinţă şi salon de evenimente, unde pot fi organizate evenimente atât corporate cât şi private.
Pentru prima lună de funcţionare, Werk Hotel & Spa a avut un grad de ocupare de 60% cu un tarif mediu de 80 euro cazare/noapte.