Hornbach: Creştere uşoară a vânzărilor în anul financiar 2012/2013

sursa foto: bss.ro
sursa foto: bss.ro

Hornbach Holding AG, unul dintre principalii operatori de magazine de bricolaj din Europa prezent şi pe piaţa locală, a raportat, în anul financiar 2012/2013 (început la 1 martie 2012 şi finalizat la 28 februarie 2013), o creştere cu 0,8% a vânzărilor, până la 3,229 miliarde de euro.

 

- Publicitate -Domeniile Ostrov

În acelaşi timp, profitul înainte de dobânzi şi impozite (EBIT) s-a ridicat la 145,9 milioane de euro, sub nivelul cifrei raportate în anul financiar precedent – 169,1 milioane de euro.

 

Potrivit lui Albrecht Hornbach, CEO al Hornbach Holding AG, principala cauză a scăderii profitului a fost agravarea recesiunii începând din vara anului trecut.

 

„Ne-am menţinut poziţia în ciuda mediului economic foarte dificil, iar vânzările s-au îmbunătăţit uşor. Cu toate acestea, scăderea vânzărilor pe pieţele internaţionale nu ne-au ajutat să ne menţinem ritmul de creştere din anul precedent”, a declarat Albrecht Hornbach.

 

În ceea ce priveşte vânzările Hornbach din Germania, excluzând noile magazine inaugurate şi extinderile, acestea au raportat o creştere simulară celei înregistrate în anul financiar precedent, de 5,8%. Dincolo de performanţele înregistrate în Germania, vânzările generate de magazinele din celelalte ţări europene, fără a include noile locaţii, au scăzut cu 3,2%.

 

„Performanţele din Germania ne-au ajutat sa obţinem o creştere uşoară a vânzărilor Grupului”, a mai spus Albrecht Hornbach.

 

Creşteri şi pe piaţa din România

 

În ceea ce priveşte afacerile grupului german în România, acestea au înregistrat în anul financiar tocmai încheiat un avans cu 4%.

 

„Materialele de construcţii au adus, anul trecut, 37% din vânzările totale, în timp ce articolele de grădină au o ascensiune continuă“, a afirmat Mugurel–Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România

 

Acesta a subliniat, de asemenea, că pentru anul în curs, pe piaţa locală ar putea fi înregistrată o creştere cu aproximativ 3% a cifrei de afaceri.

 

Magazine de diferenţiere

 

Cel mai mare subgrup, Hornbach Baumarkt AG, a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 0,6%, la 302 milioane de euro. Comparativ cu situaţia din Germania, criza economică a avut un impact negativ în atitudinea consumatorilor în mai multe ţări din Europa. Cu toate acestea, pe aproape toate pieţele pe care se află, Hornbach şi-a surclasat competitorii.

 

„Cu strategia noastră pe termen lung şi cu abordarea noastră distinctivă care oferă clientului suport pentru întregul proiect, avem magazine care se diferenţiază de cele ale concurenţei”, a mai adăugat Albrecht Hornbach. Acesta a subliniat că, mai mult de atât, compania are în plan extinderea permanentă a serviciilor şi îmbunătăţirea celor deja existente, atât offline, cât şi online.

 

Celelalte subgrupuri au înregistrat, de asemenea, o îmbunătăţire a vânzărilor şi a profiturilor. Hornbach Baustoff Union, unul dintre cele trei subgrupuri ale companiei, care în acest moment operează 25 de magazine de construcţii în sud-vestul Germaniei, a înregistrat o creştere cu 3% a vânzărilor, până la 207,3 milioane de euro, în timp ce profitul operaţional a crescut cu 21%, la 4,6 milioane de euro. În cazul subgrupului Hornbach Immobilien AG, profitul înainte de dobânzi şi impozite (EBIT) s-a îmbunătăţit cu 19%, ajungând la 46,4 milioane de euro.

 

Cel mai puternic magazin online de profil din Germania

 

„Deoarece gândim pe termen lung, anul trecut am investit peste 10 milioane de euro într-un proiect de viitor, în ciuda reticenţei din multe părţi ale Europei“, a mai adăugat Hornbach. Aceste investiţii au inclus în primul rând construirea şi expansiunea magazinului online www.hornbach.de, ce pune la dispoziţia clienţilor peste 50.000 de produse şi care este privit drept una dintre cele mai de succes platforme de e-commerce din Germania.

 

În ceea ce priveşte numărul de angajaţi din cadrul grupului Hornbach, acesta a crescut, în anul financiar 2012/2013, cu 4,1%, până la 14.913. Cele mai multe dintre cele aproximativ 600 de noi locuri de muncă au fost create prin deschiderea de noi magazine pe patru pieţe – Suedia, România, Elveţia – dar şi în Germania, Oberhausen.

 

Capitalurile proprii ale Grupului Hornbach s-au majorat, la data bilanţului – 28 Februarie 2013, de la 45,9% la 48,3%, iar dividentele ar trebui să rămână neschimbate.

 

Iarna grea a încetinit intrarea în noul sezon

 

„Lunile lungi de iarnă au dus la o schimbare a comportamentului de cumpărare. O astfel de intrare anevoioasă în noul an financiar nu am mai experimentat până acum”, a mai spus Hornbach, fiind convins că decalajul din primele luni va fi recuperat pe parcursul anului.

 

Cu toate acestea, previziunile Grupului pentru acest an sunt precaute, însă este de aşteptat ca rezultatele din anul financiar 2013 / 2014 să le surclaseze pe cele din anul tocmai încheiat. De asemenea, profitul înainte de dobânzi şi impozite (EBIT) ar putea rămâne egal cu cel raportat în perioada 2012 / 2013, de 145,9 milioane de euro.

 

În ceea ce priveşte investiţiile, acestea vor fi cuprinse în acest an între 150 şi 200 de milioane de euro.

 

Principalele rezultate financiare ale Hornbach Group (Hornbach Holding AG Group)An financiarAn financiarEvoluţie
Milioane de euro2012/20132011/2012%
Cifra de afaceri (net)3.229,03.204,20,8
  În cadrul Hornbach Baumarkt AG3.020,03.001,00,6
      – Germania1.740,61.729,00,7
      – Restul Europei1.279,41.272,10,6
     Creştere a vânzărilor (DIY)-1,4%2,8% 
  În cadrul Hornbach Baustoff Union GmbH207,3201,52,9
Marja brută36,5%36,6% 
EBIT145,9169,1-13,7
    În cadrul Hornbach Baumarkt AG99,3128,4-22,7
    În cadrul Hornbach Immobilien AG46,439,019,0
   În cadrul Hornbach Baustoff Union GmbH4,63,821,1
Câştiguri per acţiune preferenţială4,084,79-14,8

 

Indicatori cheie HORNBACH HOLDING AG 28. febr 201329. febr 2012Evoluţie
   %
Capitaluri proprii în %48,3%45,9% 
Număr de magazine138134 
Suprafaţa medie de vânzare1.5981.5493,2
Angajaţi14.91314.3204,1
- Publicitate -

Restaurantele Sphera Franchise Group din România au 4 milioane de clienți în fiecare lună

Lunar, restaurantele operate de Sphera Franchise Group în România servesc peste 4 milioane de consumatori. Compania este francizor al...

GapMinder Fund II investește în Parol, startup-ul jurnaliștilor Claudiu Pândaru și Alex Livadaru

GapMinder Fund II, fond de capital de risc dedicat companiilor de tehnologie create în România și în Europa de...