HORNBACH a ajuns la o cifră de afaceri de circa 4,4 miliarde euro

Grupul HORNBACH a înregistrat un plus semnificativ al cifrei de afaceri în exercițiul financiar 2018/2019 (1 martie 2018 – 28 februarie 2019).

În ciuda condițiilor meteorologice parțial nefavorabile, în primele șase luni cifra de afaceri a concernului HORNBACH Holding AG & Co. KgaA a crescut cu 5,3%, până la 4.362 milioane de euro.

Cel mai mare subgrup operativ al concernului HORNBACH Baumarkt AG, care, la data încheierii exercițiului financiar, 28 februarie 2019, administrează la nivel european 158 (anul precedent: 156) de magazine de materiale de construcții și grădinărit, precum și magazine online în nouă țări, și-a majorat cifra de afaceri, de asemenea, cu 5,3%, ajungând la 4.096 milioane de euro.

Fără a lua în considerare magazinele inaugurate și cele închise și ajustările de curs valutar, cifra de afaceri a magazinelor cu materiale de construcții și grădinărit a crescut cu 4,2%, respectiv cu 3,8% cu efectele de curs valutar. La fel ca în anul precedent, cele mai puternice impulsuri de creștere au venit din afacerile internaționale. Subgrupul HORNBACH Baustoff Union GmbH al concernului a înregistrat un plus la cifra de afaceri de 6,7%, ajungând la 265 milioane de euro.

Magazinele de materiale de construcții și grădinărit din Germania – plus 2,2% pe o suprafață de vânzare comparabilă – comerțul cu materiale de construcții – plus 6,7%

Cifra de afaceri netă pe segmentul DIY inclusiv comerțul online a crescut în regiunea Germania în anul financiar 2018/2019 (1 martie 2018 – 28 februarie 2019) cu 2,3%, ajungând la 2.118 milioane de euro. Pe o suprafață de vânzare comparabilă, aceasta însemnând fără să luăm în considerare deschiderea unor noi magazine sau închiderea altora în ultimele 12 luni, a rezultat o creștere de 2,2% (an precedent: 1,5%). În Germania, la data încheierii exercițiului financiar, HORNBACH administrează 97 (anul precedent: 98) de magazine în comerțul DIY clasic. Deși HORNBACH nu a deschis magazine noi în Germania, cota de piață – în raport cu vânzările totale ale tuturor magazinelor de materiale de construcții și grădinărit – a crescut ușor, până la 11,1% (anul precedent: 11,0%).

Subgrupul HORNBACH Baustoff Union GmbH al concernului a înregistrat în anul financiar 2018/2019 o creștere a cifrei de afaceri cu 6,7% ajungând la 265 milioane de euro. Numărul filialelor a crescut odată cu inaugurarea a 30 de locații.

Activitățile internaționale rămân motorul de creștere 

Motorul de creștere din concern a fost constituit – la fel ca în ultimii doi ani – din activitățile de comerț DIY din cele opt țări din afara Germaniei (regiunea restul Europei). Pe acest segment, inclusiv magazinele de materiale de construcții și grădinărit nou deschise în Zwolle (Olanda), Affoltern (Elveția) și Borås (Suedia), precum și comerțul online, subgrupul HORNBACH Baumarkt AG a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 8,6%, ajungând la 1.977 milioane de euro.

Astfel, cota din străinătate la cifra de afaceri a concernului a crescut de la 46,8% la 48,3%. Fără a lua în considerare magazinele inaugurate şi cele închise şi ajustările de curs valutar, în anul financiar 2018/2019 HORNBACH a majorat cifra de afaceri în restul Europei cu 6,5%, după un plus 6,1% în anul precedent. Incluzând efectele de curs valutar și în condițiile unor suprafețe de vânzare comparabile, cifra de afaceri a crescut cu 5,6% (anul precedent: 5,6%).

- Publicitate -

Cum percep românii nivelul de curățenie din orașele în care trăiesc? Surpriză în top!

Râmnicu Vâlcea, Brașov și Miercurea Ciuc sunt orașele din România percepute de locuitori ca având cel mai ridicat nivel...

International Workplace Group inaugurează un centru Regus la Timișoara

International Workplace Group (IWG), companie globală ce oferă soluții de lucru hibrid, cu branduri pre-cum Spaces și Regus, extinde...