Healthy Homes Barometer 2017 arată legătura între sănătatea caselor și a oamenilor

VELUX a lansat recent Barometrul Locuințelor Sănătoase 2017 (Healthy Homes Barometer 2017) în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Clădirilor Sănătoase care a avut loc la Parlamentul European din Bruxelles, Belgia.

Ediția din acest an, dezvoltată în colaborare cu Ecofys a Navigant Company, Fraunhofer IBP și Copenhagen Economics, examinează efectele locuințelor asupra sănătății europenilor, alături de costurile asociate și posibile modalități de abordare.

Europenii care trăiesc într-o clădire „nesănătoasă”, adică o clădire cu umezeală sau cu mucegai, au șanse duble (66%) să dezvolte probleme de sănătate, în timp ce 40% pot suferi de astm. În același timp, cei care nu au posibilitatea financiară să își încălzească locuința pe timpul iernii (fenomen denumit „sărăcie energetică”), au de două ori mai multe șanse să raporteze o stare de sănătate precară și de aproape trei ori mai multe șanse să raporteze umezeală în casă.

Costurile clădirilor „nesănătoase” nu sunt resimțite doar de indivizi. Costurile globale (directe și indirecte) ale guvernelor și societăților europene privind astmul și bolile pulmonare cronice – doar două din numeroasele afecțiunile asociate cu locuirea într-o casă cu umezeală – ajung la 82 de milioane de euro pe an.

Știm, instinctiv, că a locui în medii nesănătoase dăunează sănătății noastre, spune Michael Rasmussen, Brand SVP în cadrul Grupului VELUX. Acest studiu scoate la lumină gradul ridicat în care europenii suferă din cauza locuințelor lor și, de asemenea, costurile financiare uluitoare pentru societate.

O soluție este modernizarea stocului de clădiri existente în Europa prin renovări eficiente energetic și sănătoase. Acest lucru, nu numai că va conduce la rezultate mai bune în domeniul sănătății, la scăderea costurilor pentru societate, și la reducerea emisiilor de CO2, dar va constitui acel catalizator de care au nevoie economiile europene.

Healthy Homes Barometer 2017 examinează și nivelul capitalului privat disponibil pentru renovare în statele membre ale UE – 30 de miliarde de euro – și soluțiile necesare care pot contribui la deblocarea anumitor sume pentru a fi investite în renovare.

Acest studiu ilustrează impactul imens al clădirilor asupra sănătății umane, asupra incluziunii sociale, a calității aerului și a climei”, spune Maroš Šefčovič, vicepreședinte pentru Uniunea Europeană a Energiei. „În cazul în care peste o treime din emisiile de dioxid de carbon din Europa sunt emise de clădiri, atunci când unul din zece europeni face economie la energie și unul din șase locuiește în locuințe nesănătoase – este clar că schimbarea trebuie să înceapă de acasă.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile raportului din acest an. Pentru prima dată, utilizând datele din vasta bază de date Eurostat a Comisiei Europene, analiza oferă noi dovezi privind relația dintre locuință și sănătate.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Câte mașini noi vinde Dacia în Europa? Sandero și Duster, preferatele cumpărătorilor

Dacia este compania autohtonă aflată pe primul loc în topul exporturilor. Dar câte mașini vinde în Europa și care...

FAN Courier, afaceri de aproximativ 280 milioane euro și 2.000 de lockere în 2024

FAN Courier încheiat anul 2024 cu afaceri de 1.385 miliarde lei (aproximativ 280 milioane euro), în creștere cu 12,5%...