Gusto Dominium îşi continuă expansiunea pe plan local şi inaugurează un nou spaţiu în urma unei investiţii de circa 200.000 de euro.
Noul restaurant, amplasat în incinta Plaza România, va fi deschis oficial începând din 3 iunie şi se întinde pe o suprafaţă de circa 200 mp. În urma investiţiei de aprox. 200.000 de euro, compania estimează un trafic zilnic de circa 300 de persoane şi mizează pe loializarea clienţilor în ceea ce priveşte meniul de prânz.
„Motivul pentru care am decis să ne extindem în această zonă este buna poziţionare a centrului comercial, care ne permite atât atingerea unui nou segment de clienţi, precum şi o mai bună acoperire în partea de vest a Capitalei”, a declaratLukasz Kuzniar, director de dezvoltare al Gusto Dominium România.
Gusto Dominium, planuri pentru extindere
În ceea ce priveşte planurile de viitor, compania analizează şi alte zone din Capitală, dorind să adauge în portofoliu încă un restaurant până la finalul acestui an. De asemenea, în planul de expansiune pe termen lung sunt luate în considerare şi alte oraşe din ţară, precum Braşov sau Cluj.
Compania este parte a grupului Gusto Dominium din Polonia, business ce a fost înfiinţat în 1993 şi deţine 70 de restaurante pe piaţa poloneză. Grupul a raportat anul trecut afaceri de 16,4 milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost realizate în România, unde reţeaua cuprinde, în acest moment, 8 locaţii.