Groupama Asigurări a înregistrat anul trecut o creștere de 30% față de 2019 pe linia asigurărilor de viață, iar valoarea totală a primelor brute subscrise pe această linie a ajuns la 46 milioane lei.
Pe un segment care numără peste 200.000 de asigurați, la această creștere a contribuit și decizia companiei de a acoperi, derogatoriu, situațiile de îmbolnăvire cu SARS CoV-2.
În 2020, au fost soluționate peste 9.000 de dosare pe segmentul asigurărilor de viață, valoarea totală a daunelor plătite fiind de 11,6 milioane lei.
Cele mai accesat produs a fost asigurarea de protecție în caz de deces, cu o creștere de 35% și o valoare totală a primelor brute subscrise de aproximativ 6 milioane lei.
Asigurarea de viață cu economisire pentru copii a ajuns la o valoare totală a primelor brute subscrise de 13 milioane lei, în creștere cu 27% față de anul precedent.
S-a observat și un interes în creștere pentru asigurarea privată de deces cu plata îndemnizației în 24 de ore.
Creștere și pe asigurarea suplimentară de investiții
Datele companiei arată și o cerere în creștere pentru asigurarea suplimentară de investiții, acolo unde avansul a fost de 136% față de 2019.
Clientul are posibilitatea de a plăti prime suplimentare oricând pe durata contractului, putând alege dintre trei fonduri de investiții cu grade diferite de risc.
Plățile sunt unice, astfel încât asigurarea oferă flexibilitate în alegerea momentului plății, a valorii ori a mixului de fonduri.
Pentru acest tip de asigurare, nu este necesară evaluarea medicală, iar valorile obținute nu sunt impozitate.
Ea poate fi atașată produselor de bază, precum: asigurarea de protecție în caz de deces, asigurarea mixtă de viață, asigurarea de economisire pentru copii, standard sau premium.
Cum au evoluat asigurările de viață de grup
În categoria asigurărilor de viață de grup, datele indică de asemenea o creștere semnificativă, de 46% față de 2019.
Piața de asigurări de viață din România are un potențial imens
Piața din România continuă să aibă un potențial major, în condițiile în care, ponderea asigurărilor de viață în totalul primelor brute subscrie este la o treime față de media UE.
Potrivit ultimelor date oficiale ASF, în cazul României, doar 19% din totalul primelor brute subscrise erau pe segmentul asigurărilor de viață.
Prin comparație, ponderea PBS asigurări viață în totalul PBS atinge 74% în Italia, 47% în Franța sau Germania, 42% în Ungaria, 35% în Spania și doar 7% în Bulgaria.