În urma numeroaselor sesizări primite de la populația Capitalei și din județul Ilfov, care reclamă un disconfort olfactiv ce se manifestă în mod repetat în cartierele Pajura, Bucureștii Noi, Crângași, Militari, Drumul Taberei și în comunele Chiajna și Chitila, Garda Națională de Mediu a demarat o acțiune de controale pentru a identifica potențialele surse generatoare ale poluării din zonele afectate.
În paralel, Agenția de Protecția Mediului București împreună cu Direcția de Mediu a Primăriei Capitalei au efectuat, în perioada aprilie-iunie 2016, o campanie de monitorizare a imisiilor din aer, pentru a identifica tipul poluantului semnalat de populație.
Măsurătorile realizate cu laboratoare mobile au arătat că poluarea resimțită de locuitorii acestor zone este generată de prezența în aer a hidrogenului sulfurat. În același timp, controalele Gărzii Naționale de Mediu au condus spre concluzia că potențiala sursă semnificativă a acestei poluări cu caracter discontinuu este depozitul de deșeuri municipale din sectorul 1 al Capitalei. Acesta este dotat cu instalație de valorificare energetică a gazului de depozit și instalație de ardere la temperaturi înalte.
Verificările comisarilor GNM la acest obiectiv au pus în evidență nerespectări ale legislației de mediu (ex. nerespectarea autorizației integrate de mediu, respectiv faptul că instalațiile nu funcționau la parametrii stabiliți prin actele de reglementare), sancționate în ultima perioadă cu amenzi contravenționale în valoare totală de 430.000 de lei.
Întrucât poluarea are caracter discontinuu iar datele preliminare din controale indică drept sursa a poluării instalația de ardere la temperaturi înalte de pe amplasament, Garda Națională de Mediu a demarat o nouă inspecție la obiectivul amintit. Aceasta se derulează în prezent și urmează să dispună, împreună cu Agenția Națională de Protecție a Mediului, monitorizarea în timp real a emisiilor instalației de ardere la temperaturi înalte pentru o analiză relevantă și pentru a stabili cu certitudine dacă instalația este sursa poluării.
Datele rezultate în urma monitorizării vor fi analizate, în timp real, de specialiștii din instituțiile de mediu.