GRID a deschis cel de-al 6-lea magazin din țară, în Iulius Mall Timișoara, la etajul 1, unde îi așteaptă pe timișorenii iubitori ai modei urbane într-o locație cu o suprafață de 127 mp, care include sute de articole sport.
Timișorenii au acum la dispoziție un magazin unde pot găsi cele mai noi colecții de articole sport, lansate de marile branduri cu renume internațional din domeniu, precum ADIDAS Originals, Converse, Jordan, New Balance, New Era, Nike, Puma, Reebok sau Tommy Hilfiger.
„Suntem încântați de extinderea rețelei noastre de magazine în zona Banatului și considerăm că acesta reprezintă un pas important în dezvoltarea brandului GRID pe plan național. Am primit nenumărate comenzi online de la timișoreni, încât am considerat că deschiderea unui magazin fizic în această zonă este mai mult decât necesară pentru satisfacerea nevoilor și preferințelor clienților noștri din Timișoara și împrejurimile sale, care sunt pasionați de moda urbană și sport”, a declarat Nicolae Popa, owner GRID.
GRID este pe piață din 2018, iar până în prezent, are deschise 6 magazine în orașele Pitești, Craiova, Galați, Bacău, Târgu Jiu și Timișoara.