GreenWEEE finalizează a treia fabrică de reciclare DEEE la Buzău

GreenWEEE a finalizat a treia fabrică de reciclare deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) după o investiție de 75 milioane de lei în achiziția celor mai avansate instalații de reciclare.

Noua unitate, situată pe platforma industrială Frasinu din Buzău, oferă o soluție completă pentru reciclarea frigiderelor și a altor deșeuri de uz casnic și industrial.

GreenWEEE poate recicla 1.000.000 de frigidere pe an, obținând o recuperare de peste 98% a materialelor, reintegrate ulterior în economie sub formă de materii prime secundare.

CITEȘTE ȘI: Carrefour vinde sacose reciclabile

Odată cu pornirea noilor linii de procesare, capacitatea totală de reciclare a companiei ajunge la 140,000 de tone pe an, cu peste 350 de angajați. GreenWEEE are trei fabrici, la Buzău și la Câmpia Turzii, județul Cluj.

- Publicitate -