GEZE a echipat Shopping City Timișoara cu un sistem de ușă revoluționar

GEZE a furnizat și instalat în centrul comercial Timișoara Shopping City produsul GEZE TSA 395 Multi – o ușă rotativă și glisantă automată într-una singură, oferind vizitatorilor confort în acces, cât și siguranță și estetică.

De mari dimensiuni, cu un diametru de 5400mm, această ușă este ideală pentru locații comerciale unde clienții circulă cu obiecte mari și cărucioare de cumpărături. Mai mult, aceasta este recomandată și pentru spitale, unde accesul trebuie să fie rapid și facil, iar personalul folosește paturi sau cărucioare medicale.

GEZE TSA 395 Multi combină cele mai bune caracteristici din cele două „lumi”, integrând și o ușă glisantă automată. Aflată în centru, aceasta funcționează normal, oferind ușurință în mișcare la trecerea cu obiecte foarte mari sau în perioade cu trafic ridicat, în timp ce ușa rotativă este inactivă.

Ușa rotativă cu două foi oferă libertate și creativitate arhitecților, în timp ce duce accesibilitatea și confortul la un nou nivel.

„Parteneriatul cu centrul comercial din Timișoara a fost despre colaborare și customizare. Prin instalarea acestei uși care este și rotativă și glisantă automată, intrarea în mall nu numai că este spectaculoasă din punct de vedere al design-ului, dar oferă și multi-funcționalitate, astfel că vizitatorii se pot bucura de un acces ușor și plăcut, fără bariere sau neplăceri. În plus, aceasta contribuie la eficiența energetică din interiorul clădirii, deoarece se deschide doar atunci când este necesar, având un efect de izolare împotriva influențelor meteorologice”, a declarat Cristian Circiumaru, National Sales Manager GEZE România.

Atunci când intrarea unei clădiri necesită atât un design sofisticat, dar și capacitatea de a fluidiza în siguranță un număr mare de vizitatori, propunerea consultanților GEZE pentru acest sistem de ușă GEZE TSA 395 Multi a venit ca un răspuns firesc de a livra o soluție profesionistă, integrată, cu performanțe tehnice, dar și estetice. 

- Publicitate -

Amenajarea unui apartament pentru închiriat: 4 sfaturi practice

Amenajarea unui apartament pentru închiriat poate fi un proces complex, de la optimizarea spațiului la crearea unei estetici plăcute...

5 cele mai bune activități de bonding pentru tine și copilul tău

Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copilul tău, mai ales în primii ani de viață,...