Genesis Property anunță finalizarea lucrărilor la faza a doua a proiectului YUNITY Park, unul dintre cele mai inovatoare parcuri de birouri din România.
Faza II a necesitat o investiție de 20 de milioane de euro si dispune de o pădure urbană de 1.000 metri pătrați și un amfiteatru în aer liber, cu o capacitate de 1.500 de persoane.
De asemenea, dispune de 2.000 metri de alei pietonale și promenadă etajată, oglinzi de apă în trepte, spații creative pentru întâlniri, arhitectură fluidă și design biofilic.
CITEȘTE ȘI: West Gate a inaugurat prima piscina exterioară dintr-un parc de birouri
Proiectul dispune de un bazin de retenție a apelor pluviale care asigură irigarea întregului parc și o rețea de peste 1.000 de panouri fotovoltaice instalate pe acoperișul clădirilor din campus.
Aceste panouri produc 12% din consumul de energie al întregului parc, iar din luna februarie 2023 și până astăzi, cantitatea de CO₂ redusă este de 317 tone și a fost redusă o cantitate de cărbune de 128 tone.