Expleo, o companie globală de inginerie, tehnologie şi consultanţă a închiriat 3.000 mp în Palas Campus, cel mai nou proiect de regenerare urbană realizat de IULIUS la Iaşi.
Echipa din România, care include și un birou la București, inaugurat în 1994, lucrează la proiecte dedicate industriilor auto și aeronautică, cu soluții care reinventează călătoriile pe uscat și în aer.
Expleo este o companie cu 40 de ani de experiență în inginerie IA, digitalizare, hiper-automatizare, securitate cibernetică, cu birouri în 30 de țări și peste 15.000 de angajați.
Creat ca o extindere a Palas Iaşi, primul ansamblu mixed-use de regenerare urbană din România, Palas Campus îmbină spaţiile de birouri clasa A cu cele de retail.
Complexul integrează 54.000 mp de spaţii office şi alţi 6.000 mp de retail şi include şase corpuri de clădiri cu o înălţime de până la 6 etaje.