Freedom Group ajunge la o capitalizare de peste 2 milioane euro

Freedom Group Real Estate, companie de consultanță imobiliară al cărei model de business se diferențiază prin cointeresarea agenților afiliați care devin și proprietari ai companiei, a atins o capitalizare de 10.000.000 lei (peste 2 milioane euro).

Fondată de antreprenorul Octavian Bădescu, Freedom Group funcționează ca o societate în care acțiunile vor fi deținute gradual și într-o pondere din ce în ce mai mare chiar de către agenții imobiliari, alături de fondatori și de alți investitori.

Modelul de business vine într-un moment caracterizat prin deficit de productivitate la nivelul marii majorități a agențiilor imobiliare și a agenților, fragmentare și încredere limitată a pieței față de agenții și companiile din domeniul serviciilor imobiliare, iar potențialul său de viitor a stârnit imediat interes.

Astfel, prin vânzarea acțiunilor către agenți și investitori s-a ajuns ca în decurs de doar o lună să se atingă o capitalizare de circa 10.000.000 lei, iar acționariatul companiei să fie format deja într-o proporție de aproape 10% din noi acționari.

„Societatea pe acțiuni a ajuns deja, prin deschiderea acționariatului, la o capitalizare de peste 2 milioane euro, ceea ce ne confirmă așteptările și arată încrederea investitorilor și a agenților privind viitorul proiectului. Acțiunea are încă un potențial real de apreciere în timp de zeci sau chiar de sute de ori, iar agenții imobiliari beneficiază de o oportunitate excepțională de a intra în acționariat, de a investi în compania la care sunt afiliați, cu un cost al acțiunii de câteva ori mai mic decât cel al investitorilor, care întotdeauna anticipează dezvoltarea”, declară Octavian Bădescu, fondatorul Freedom Group.

Octavian Bădescu intenționează ca echipa Freedom Group să poată colabora, în următorul deceniu, cu sute sau mii de agenți acționari și să ajungă să tranzacționeze mii sau zeci de mii de proprietăți anual.

În acest moment, potrivit estimărilor companiei, valoarea pieței de consultanță imobiliară se situează în jurul valorii de 100 milioane de euro, pe acest segment fiind active foarte multe firme mici și agenți imobiliari independenți.

- Publicitate -

Tazz va fi achiziționat de Wolt, una dintre cele mai mari platforme europeane de livrări

Tazz, una dintre cele mai importante platforme de livrare din România, parte a eMAG, a încheiat un contract privind...

Wolt acquires Romanian local commerce platform Tazz from eMAG

Wolt, the Helsinki-based technology company, has today announced its plan to acquire Tazz, a leading local commerce platform in...