FRÄNKISCHE ajunge la 10.000 mp închiriați în CTPark Turda

FRÄNKISCHE, producător german de tuburi și sisteme de plastic și metal, anunță extinderea colaborării cu parcul industrial CTPark Turda și va depăși 10.000 m² prin construcția unei noi clădiri de circa 7.000 m², în prelungirea celei pe care compania germană o ocupă din 2015.

Noua clădire va fi folosită atât pentru activități de depozitare, cât și de producție. Lucrările de construcție pentru această extindere au demarat în mai 2017 și au fost finalizate în luna februarie 2018. Clădirea a fost dezvoltată la cele mai înalte standarde de calitate privind eficiența energetică și sistemele inovatoare folosite.

FRÄNKISCHE Romania, parte a grupului german FRÄNKISCHE, este chiriaș al CTPark Turda din anul 2015 când a închiriat o facilitate logistică de circa 3.400 m², pe care a folosit-o pentru activități de producție și depozitare.

„Reînnoirea și extinderea parteneriatelor cu clienții noștri existenți sunt întotdeauna motive de bucurie, pentru că arată că ne-am îndeplinit rolul cu succes. CTP oferă servicii premium în parcurile sale din toată țara, clădirea pe care am finalizat-o la Turda fiind încă o dovadă în acest sens. Ne dorim să creștem în permanență numărul și calitatea facilităților pe care le oferim clienților noștri. Extinderea pe care am dezvoltat-o pentru FRÄNKISCHE Romania include spații de depozitare și producție adaptate nevoilor lor, precum și birouri, în așa fel încât angajații chiriașului nostru să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a-și desfășura activitatea”, a declarat Călin Cioban, Property Manager al CTP Romania, pentru regiunea Transilvania.

„Am luat decizia de a ne extinde spațiile odată cu creșterea afacerii noastre în zonă și consider că această nouă clădire constituie un atu pentru creșterea cifrei de afaceri a FRÄNKISCHE Romania, prin scăderea timpului de livrare și creșterea flexibilității. Colaborăm extrem de bine cu cei de la CTP, de aproape trei ani, și sunt sigur că aceasta este o nouă etapă dintr-un parteneriat de foarte lungă durată”, a adăugat Paul Cioban, Directorul fabricii FRÄNKISCHE Romania din Turda.

- Publicitate -

Sistemul de plăți BLIK a primit autorizație de la Banca Națională a României

Procesatorul polonez de plăți BLIK a obținut autorizația de funcționare din partea Băncii Naționale a României. În primă fază,...

EVOLOR inaugurează o nouă fabrică pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea

EVOLOR inaugurează o nouă unitate de producție pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe locația fostei fabrici Chempro, achiziționată...