Autovehiculul cu numărul 1 milion este o Puma ST Line, culoare Desert Island Blue, cu un motor EcoBoost Hybrid de 155 CP.
Gigantul american Ford a fabricat primul său vehicul în România acum 12 ani, în 2009.
Înainte de a începe producția modelului Puma în 2019, la fabrica din Craiova au mai fost asamblate modelele Transit Connect și B-Max.
De asemenea, la uzina Ford Craiova se fabrică și modelul EcoSport, un SUV de clasă mică.
La începutul acestui an, compania a anunțat că va investi 300 milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial ușor din 2023 la uzina din Craiova.
Modelul va beneficia inclusiv de o versiune complet electrică și va fi prima mașină complet electrică produsă vreodată în România.
Aproximativ 6.000 de persoane lucrează pe liniile de asamblare de vehicule și motoare ale fabricii Ford Craiova în acest moment.