FlowX.AI, o platformă de application modernization pentru marile organizații din domeniul serviciilor financiare, anunță că a ridicat 35 milioane de dolari într-o rundă globală de investiții serie A.
Runda de investiții a fost condusă de Dawn Capital, cel mai mare fond european specializat în enterprise software, iar investitorii deja existenți, PortfoLion, SeedBlink și DayOne Capital au participat la rundă.
Compania a fost fondată în 2021 de Ioan Iacob, Radu Cautiș și Șerban Chiricescu, iar în ultimii doi ani a generat un randament al investiției de ordinul sutelor de milioane de dolari pentru instituții financiare importante.
Portofoliul de clienți include grupul bancar european OTP, cu active de peste 85 miliarde de dolari, Banca Transilvania, cea mai mare bancă din Sud-Estul Europei și Alpha Bank.
Cu o echipă de aproximativ 50 de persoane în Europa și S.U.A., FlowX.AI se pregătește pentru o extindere internațională, cu obiectivul de a deveni platforma de referință în application modernization la nivel enterprise.
Capabilitățile platformei le permit clienților enterprise să dezvolte în doar câteva săptămâni, în loc de ani, produse și funcționalități digitale moderne, care sunt esențiale pentru a rămâne competitive și chiar pentru a supraviețui.
Noile produse dezvoltate pe tehnologia FlowX.AI au nevoie mai departe de o mentenanță minimă, contribuind la reducerea bugetelor de infrastructură IT și la asigurarea viabilității pe termen lung.