FlixBus a lansat rețeaua domestică în Regatul Unit și anunță primele conexiuni din Țările Baltice – Estonia, Letonia și Lituania.
FlixBus se va asocia cu firme de transport locale și va începe să opereze curse interne de la Londra spre Briston și Birmingham.
Inițial, oferta de călătorie va consta în aproximativ 200 de călătorii pe săptămână. Regatul Unit se alătură unei liste de mai mult de 10 țări europene, precum Germania, Austria, Belgia, Franța, Italia, Danemarca, Țările de Jos, Croația, Republica Cehă, Slovacia, Suedia și Polonia, unde furnizorul de servicii de mobilitate oferă conexiuni interne cu autocarul.
În același timp, FlixBus își va relua serviciul spre Europa continentală și va conecta Londra cu alte capitale europene precum Amsterdam, Paris și Bruxelles.
Conexiuni zilnice în Țările Baltice și redeschiderea FlixTrain
Din 16 iulie, FlixBus va oferi conexiuni zilnice din toate cele trei capitale Talin, Riga și Vilnius și spre mai mult de 10 destinații precum Kaunas sau Pärnu, o stațiune de vară populară din Estonia.
De asemenea, vor fi disponibile conexiuni din Vilnius spre Verlin și din Tallin spre capitala Poloniei, Varșovia.
Pe lângă extinderea în UK și în Țările Baltice, FlixMobility își va relansa și serviciul feroviar. FlixTrain va reîncepe să opereze în Germania pe ruta Berlin – Köln începând cu 23 iulie.