Fiat schimbă regulile jocului în industria auto după ce modelul Grande Panda a devenit primul autovehicul din lume care include la interior materiale reciclate provenite din ambalaje uzate pe bază de carton pentru băuturi.
Fiecare mașină Fiat Grande Panda include material reciclat echivalent cu 140 de ambalaje pentru băuturi, încorporat în piese vizibile din interiorul mașinii precum bordul, consola centrală și panourile ușilor. Materialul folosit, cunoscut sub numele de polyAl (polimer + aluminiu), este obținut din straturile de polietilenă și aluminiu ale ambalajelor.
Materialul reciclat folosit de Fiat se numește Lapolen Ecotek, fiind dezvoltat de compania Lapo Compound. Acesta a fost testat și adaptat pentru a îndeplini standardele industriei auto, atât din punct de vedere al calității, cât și al esteticii.
Fiat a ales să folosească acest material în elemente interioare expuse, datorită finisajului său lucios și a capacității de a reda cu precizie nuanțele dorite – în cazul de față, o specifică nuanță de albastru cerută de designeri.
Această inițiativă poziționează Fiat în avangarda sustenabilității auto, într-un moment în care Europa se pregătește să implementeze directive dure legate de reciclare. Potrivit propunerii privind vehiculele la sfârșit de viață (End-of-Life Vehicles Proposal), cel puțin 25% din plasticul utilizat în fabricarea unei mașini trebuie să provină din materiale reciclate.
Mai mult, noul Grande Panda reflectă filosofia „less is more” adoptată de Fiat – o abordare care vizează reducerea componentelor poluante, precum cromul sau pielea naturală, în favoarea materialelor eco-friendly, durabile și mai accesibile.
Fiat Grande Panda, disponibil la vânzare în România
Modelul Fiat Grande Panda este deja disponibil pe majoritatea piețelor europene și urmează să fie lansat și în afara Europei până la finalul anului 2025. În România, prețurile pornesc de la 21.680 euro + TVA pentru varianta electrică și de la 17.521 euro + TVA pentru varianta mild-hybrid cu motor pe benzină de 1.2 și 110 CP.