
Sfaturile specialiștilor în design vorbesc permanent despre nevoia de lumină pentru orice spaţiu. Fie că este vorba de living, camera de joacă a copilului sau chiar bucătărie, lumina naturală joacă un rol cheie în asigurarea confortului nostru psihic, dar aduce și o economie considerabilă la factura de energie electrică.
Specialiștii Gealan ne demonstrează că o fereastră mai mare nu înseamnă mai mult zgomot şi pierderi de căldură.
De aceea, au inventat o tehnică specială de lipire a sticlei, numită STV® care permite realizarea de ferestre de dimensiuni mult mai mari. În plus, lipirea geamului de cercevea contribuie la protecția anti-efracție, iar montura specială, mai elimină un alt cost şi anume cel al reglajelor și reviziilor care se fac la anumite perioade de timp.
Acum, uşile de balcon, pot ajunge de pildă şi până la 2,5 metri înalţime.
Un alt avantaj îl reprezintă rezistenţa anti-efracţie, mult îmbunătăţită și chiar după o folosire îndelungată, veți observa că ferestrele Gealan cu tehnica STV se închid ca un seif. Și în cazul în care vă doriți construcții speciale, precum ferestre rotunde sau în arcadă, toate aceste proprietăți se păstrează.
Să îți dorești acum ferestre mai mari, mai sigure, mai trainice, mai luminoase nu mai e un moft, e o necesitate!