The Level Apartments a ajuns la un procent de 40% de pre-contracte semnate din numărul total de apartamente din faza a treia, încă dinainte de începerea construcției.
Proiectul este dezvoltat în patru faze, va avea un total de 600 de unități și necesită o investiție totală de 60 milioane de euro. Construcția a fost demarată în anul 2017.
Faza a treia va avea o suprafață construită suprateran este de peste 10.000 de metri pătrați și oferă un total de 105 apartamente de tip studio, de două, trei și de patru camere.
În plus, va dispune de 118 locuri de parcare în regim subteran și suprateran și peste 500 mp de retail și servicii, care va deservi atât viitorilor rezidenți, dar și celorlalți locuitori ai cartierului.
Suprafețele apartamentelor din faza a treia The Level Apartments vor fi între 53-65 mp pentru studiouri, 70 – 85 mp pentru două camere, 90-115 mp pentru trei camere și până la 220 mp pentru patru camere.
Construcția celei de-a patra faze a proiectului The Level Apartments este estimată să fie demarată până la sfârșitul anului viitor și va include aproximativ 275 de apartamente, cu o investiție de 28 milioane euro.