Etex investește 28 de milioane de euro într-o fabrică lângă București

Etex România Building Performance, producător de sisteme de gips-carton Siniat, tencuieli și gleturi, investește 28 de milioane de euro într-o fabrică de gips-carton, lângă București, care ar urma să fie pusă în funcțiune în 2025.

Odată finalizată investiția, fabrica de lângă București va deveni a treia unitate de producție pe care Etex o operează în România unde are, în prezent, peste 220 de angajați.

Grupul mai operează două unități de producție de materiale de construcții sub brandul Siniat: fabrica de gips-carton de la Turceni și fabrica de ipsosuri, gleturi și tencuieli pe bază de ipsos de la Aghireșu.

Compania a investit, în ultimii ani, 8 milioane de euro pentru demararea proiectului de recuperare a gipsului de la Rovinari, încă 1 milion de euro într-o nouă instalație de uscare și micronizare a gipsului la fabrica de la Aghireșu.

Înființată în 1905, cu sediul central în Zaventem, Belgia, Etex este o companie de familie cu peste 13.500 de angajați în cele peste 140 de unități din 45 de țări.

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

CITEȘTE ȘI: Etex Building Performance, cifră de afaceri de 250 milioane lei

- Publicitate -

Ultimele

HalfPrice ajunge la trei magazine în România, după deschiderea unității din București

Retailerul polonez HalfPrice a ajuns din această lună la trei unități pe plan local după ce a deschis cel...