Endava, 10 ani în Iași, continuă creșterea în toate locațiile din România

Endava marchează 10 ani de prezență în Iași și deschide un nou sediu, pentru a își realiza planurile de creștere pe piața locală. Noul spațiu, situat în ansamblul de birouri United Business Center, componenta office a ansamblului multifuncțional Palas Iași, se întinde pe o suprafață de 2.000 mp și poate acomoda până la 200 de oameni, cu o capacitate suplimentară de până la 630 de angajați.

Numărându-se printre primele companii de IT din afara Iașiului care au avut încredere în inginerii talentați de aici, Endava a deschis centrul de livrare din Iași în 2007, continuându-și ritmul de creștere chiar și în perioada de criză.

Iași – 10 ani de inovație și contribuție la dezvoltarea comunității IT locale 

Compania britanică a depăsit pragul de 300 de angajați în 2015, în prezent numărând peste 400 de specialiști care livrează soluții inovative pentru unele dintre cele mai cunoscute branduri din industrii precum cea financiară, asigurări, telecomunicații, media și tehnologie, retail și bunuri de larg consum.

„Ne concentrăm pe a contribui la succesul clienților noștri și a crea condițiile pentru ca oamenii noștri să se dezvolte și să-și atingă potențialul. Cultura noastră reprezintă un factor cheie în performanța financiară a companiei și ne situăm pe o traiectorie de creștere la nivel internațional, cât și pe piețele locale. Evoluția Endava la nivel de grup ne permite să creăm oportunități de carieră atractive pentru angajații noștri. Ceea ce ne dorim cel mai mult este să creăm experiențe excepționale și un mediu pozitiv pentru oamenii din echipele noastre”. a declarat John Cotterell, CEO Endava

Echipele din Iași colaborează cu colegi din toate locațiile Endava, din Europa Centrală și de Vest, cât și din America de Nord sau America Latina, asumându-și un rol mai apropiat de clienții companiei, lucrând atât cu tehnologii convenționale, cât și cu cele de nișă.

La nivel de grup, Endava sprijină dezvoltarea angajaților săi oferind un program integrat de dezvoltare a carierei, care presupune accessul la oportunități de învățare (traininguri tehnice și de soft skills) și mentorat din partea specialiștilor din companie (career coaching).

Totodată, compania ȋși va menține implicarea ȋn creșterea comunităților locale, prin organizarea sau colaborarea ȋn cadrul unor evenimente sau întâlniri care reunesc profesioniști ȋn IT și experți ȋn industrie, precum cele organizate recent sub umbrela “Endava Tech Flow” cu speakeri internaționali. De asemenea, se vor continua și seriile de inițiative Innovation Labs și Hackathons, care au la bază o provocare tehnică internă sau din partea clienților, pentru care echipele Endava, ȋntr-o sesiune de 24-48 de ore propun, definesc și realizează o soluție inovatoare.

În prezent Endava are peste 2,300 de angajați în România în sediile din Cluj, București, Pitești, Iași, Cluj și Tîrgu-Mureș, înregistrând o creștere de peste 20% a numărului de angajați în ultimele 12 luni. 

București – inovații ȋn ceea ce privește mijloacele de plată moderne 

Proiectele Endava București din ultima perioadă sunt concentrate ȋn special pe domeniile financiar, asigurări și telecomunicații. În particular, în domeniul serviciilor financiare, un domeniu ce evoluează foarte rapid, compania are un portofoliu consistent de proiecte inovative legate de software pentru mijloace de plată moderne și procesare de plăți (ApplePay, Mobile Payments, Data Analytics, automation etc.).

„Pe lȃngă creșterea accelerată a numărului de clienți, ne concentrăm ȋn permanență pe dezvoltarea parteneriatului cu aceștia și abordarea unor proiecte din ce ȋn ce mai complexe. Printre industriile noi intrate in portofoliul nostru amintim zona de publishing, cea de consumer goods, zona de logistică și cea de asset management”, spune Claudiu Constantinescu, Delivery Manager al centrului de livrare din București. 

Cluj – numărul proiectelor livrate ȋn 2016-2017, dublu față de anul financiar anterior 

Ca urmare a extinderii parteneriatelor cu clienții existenți și a unor oportunități de colaborare cu noi clienți, numărul de proiecte livrate ȋn centrul de dezvoltare din Cluj-Napoca s-a dublat ȋn anul financiar Iulie 2016 – Iunie 2017, comparativ cu anul financiar anterior, fuziunea dintre ISDC și Endava adăugȃnd în portofoliu proiecte din domeniul serviciilor financiar-bancare sau educație.

„Răspunzând cererii care vine din partea unui portofoliu tot mai mare de clienți la nivel global, estimăm că numărul de proiecte livrate din sediile noastre din Cluj-Napoca și Tȃrgu-Mureș va păstra ritmul de creștere și ȋn anul financiar viitor”, a ȋncheiat Isabela Buhai, Delivery Manager al centrului de livrare din Cluj.

- Publicitate -

Tazz va fi achiziționat de Wolt, una dintre cele mai mari platforme europeane de livrări

Tazz, una dintre cele mai importante platforme de livrare din România, parte a eMAG, a încheiat un contract privind...

Wolt acquires Romanian local commerce platform Tazz from eMAG

Wolt, the Helsinki-based technology company, has today announced its plan to acquire Tazz, a leading local commerce platform in...