Printr-o inițiativă lansată în anul 2018, compania E.ON Energie și-a propus să susțină administrațiile locale în implementarea de soluții inovatoare care ajută la economisirea energiei și, implicit, la reducerea costurilor, de la iluminatul stradal și cel interior al clădirilor administrațiilor publice locale, până la energia obținută din surse regenerabile și încurajarea mobilității electrice.
Prin intermediul proiectului E.ON, începând din acest an, 16 localităţi din județul Arad (Aluniş, Neudorf, Chesinţ, Zăbrani, Fântânele,Tisa Nouă, Beliu, Vasile Goldiș, Secaciu, Bochia, Benești, Uzusau, Bruznic, Dorgoș, Pătraș și Sabalt), respectiv 3 din județul Timiș (Sânandrei, Covaci și Carani) se pregătesc să devină „smart villages”.
Modernizarea sistemelor de iluminat interior în clădiri ale administrațiilor publice locale și a celor stradale a fost deja finalizată în câteva localități din județul Arad, în altele fiind în curs de implementare.
Au mai fost realizate și lucrări de iluminat ambiental al clădirilor, extinderi ale rețelelor de iluminat stradal, dar și modernizarea terenurilor de sport, prin montarea de instalații si lămpi cu consum redus de energie. Urmează montarea de panouri fotovoltaice, a unor stații de încărcare a mașinilor electrice „fast charge”, precum și climatizarea unor clădiri.
Și în județul Timiș au demarat lucrările de eficientizare a consumului de energie în unitățile administrației publice locale din Sânandrei, Covaci și Carani.
„Ne dorim să venim tot mai mult în întâmpinarea nevoilor comunităților locale și suntem pregătiți să răspundem cu soluții concrete preocupărilor acestora de a aplica proiecte de eficiență energetică. Ne bucură să vedem interesul autorităților administrațiilor publice locale pentru astfel de inițiative și suntem convinși că tot mai multe localități vor deveni smart în viitorul apropiat”, a declarat Cătălin Iordache, directorul general al E.ON Energie România.
Prima localitate în care s-a implementat conceptul, Frumușeni
Conceptul a fost implementat în premieră în urmă cu un an în localitatea Frumușeni, județul Arad, în baza parteneriatului încheiat cu primăria din localitate, și a dus la o reducere cu circa 40% a cheltuielilor cu energia electrică.
Astfel, în luna iunie 2018, E.ON Energie România a finalizat lucrările de eficientizare a sistemelor de iluminat interior din imobilele care aparţin administraţiei publice locale. Instalarea sistemului modern de iluminat duce la scăderea poluării rezultate în urma consumului anual de energie de la 0,63 t CO2 la 0,19 t CO2. Mult mai performante, noile corpuri de iluminat au un număr de ore de funcţionare de peste 3 ori mai mare decât cele clasice.
De asemenea, în acest an, la Frumușeni au fost finalizate lucrările pentru eficientizarea consumului reţelei de iluminat public, fiind înlocuite toate corpurille de iluminat stradal cu instalaţii LED performante.