Dove va folosi sticle din plastic 100% reciclat

Dove anunță noi inițiative cu impact în accelerarea progresului înregistrat la nivel global de industria produselor de îngrijire personală în ceea ce privește reducerea deșeurilor de plastic.

Inițiativele Dove se numără printre cele mai complexe planuri de acest tip din industria de profil și vor avea un impact semnificativ, eliminând utilizarea unei cantități de peste 20.500 tone de plastic virgin în fiecare an.

Această cantitate este suficientă pentru a măsura planeta, de jur împrejur, de 2,7 ori. Brandul a optat pentru implementarea unor inițiative pe termen lung în locul unor acțiuni punctuale, asigurând astfel un impact durabil și o utilizare sustenabilă a resurselor.

Dove își propune să fie parte din soluție, aceea de a crea o economie circulară, în care materialele plastice sunt reutilizate sau reciclate, și își extinde strategia în această direcție, conform următoarelor principii:

FĂRĂ PLASTIC

Dove deschide un drum nou pentru industria produselor de îngrijire personală prin inovațiile pe care le propune, care elimină folosirea plasticului acolo unde este posibil, înlocuindu-l cu materiale alternative și cu formate noi de ambalaje.

Astfel, la nivel global, începând de anul viitor, compania va elimina plasticul din ambalajul săpunului-cremă și își va continua demersul de a înlocui învelișul de plastic al săpunurilor-cremă de tip multipack cu un nou material, fără plastic în componență.

PLASTIC MAI BUN

Dove se angajează să investească în folosirea unor resurse de plastic sustenabile, care să diminueze cantitatea de plastic virgin utilizată, încurajând strategia de dezvoltare a unei economii circulare pentru materialele plastice.

Astfel, compania anunță lansarea sticlelor de produs din plastic 100% reciclat acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic până la sfârșitul anului 2019, în America de Nord și în Europa – demers ce se adresează tuturor gamelor sale (Dove, Dove Men+Care și Baby Dove). De asemenea, Dove continuă să cerceteze noi soluții acolo unde utilizarea plasticului reciclat nu este posibilă din punct de vedere tehnic, inclusiv pentru capace și pompe.

În UE, sticlele Dove produse prin tehnologia MuCell vor ajunge la un conținut de 97% plastic reciclat până la finalul anului. Săpunul lichid, de asemenea produs prin tehnologia MuCell, va ajunge la un conținut de 97% plastic reciclat, însă implementarea a fost amânată pentru trimestrul al treilea al anului 2020, în condițiile în care nu există suficient de multă polipropilenă reciclată de calitate disponibilă pe piață care să permită atingerea unui procent de 100%.

Recipientele de săpun lichid și  self foaming din America de Nord vor conține 78% plastic reciclat. Cercetăm în continuare noi opțiuni pentru a atinge un procent de 100%.

PLASTIC MAI PUȚIN

Dove va investi în dezvoltarea tehnologiei care stă la baza recipientelor refolosibile din oțel inoxidabil pentru antiperspirantele solide: minim. Această tehnologie permite diminuarea deșeurilor printr-o reducere radicală a cantității de plastic utilizate.

Data lansării nu este confirmată încă, dar s-au făcut deja pași importanți în această direcție. Conceptul minim va fi lansat ca parte din platforma LOOP, un sistem de cumpărături unic, cu acces direct din partea utilizatorilor și cu poluare minimă.

Inițiativele Dove contribuie la îndeplinirea angajamentelor anunțate recent de Unilever în privința materialelor plastice:

  • Să reducă la jumătate utilizarea plasticului virgin, prin eliminarea a peste 100.000 de tone de ambalaje din plastic și prin accelerarea utilizării a celor din plastic reciclat
  • Să colecteze și să proceseze mai multe ambalaje din plastic decât cele pe care le vinde
- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.