Două din trei companii europene vor să își mute unele activități din China

România poate lua o „felie” importantă din relocarea companiilor

Două din trei companii europene intenționează să-și transfere unele dintre activitățile de business din China în alte state, în special țări asiatice „occidentalizate” precum India, Japonia, Singapore, Coreea de Sud și Taiwan, arată un studiu Horváth.

Majoritatea respondenților afirmă că se vor concentra pe valorificarea unor oportunități de creștere a business-ului în primul rând în Europa (66%), apoi în Asia (47%), America de Nord (37%) și America de Sud (33%).

Mai mult, 80% dintre manageri și investitori văd drept un aspect negativ dependența de piețe „străine”, 77% consideră că aceste piețe ridică probleme privind managementul riscurilor, iar 78% constată că aceste piețe non-europene le-au cauzat dificultăți privind lanțurile de aprovizionare.

Pe fondul acestor motive de îngrijorare, poziția Chinei drept „fabrică a lumii” este pusă la îndoială, iar 62% dintre companiile europene au planuri foarte clare de relocare din această țară.

Un procent de 54% au planuri similare și în privința relocării din SUA. 85% apreciază costul conformității cu cerințele de reglementare locale pe piețele externe, în special China și SUA, ca fiind foarte mare.

În locul globalizării, companiile își propun „localizarea” lanțurilor valorice (de la producție la vânzare), ceea ce s-ar traduce prin „producție în China pentru piața chineză sau producție în Europa pentru piața europeană”.

Regionalizarea afacerilor are în vedere în principal activitățile legate de logistică (52%), producție (51%), vânzări (40%) și achiziții (37%).

71% dintre respondenți plănuiesc să dezvolte business-urile pe alte piețe și țări, pentru anumite părți din lanțul lor valoric, iar în alegerea acestor piețe contează cel mai mult: stabilitatea politică (56%), securitatea aprovizionării (54%) și sustenabilitatea (53%).

În ceea ce privește viitorul globalizării, 27% dintre respondenți consideră că acest fenomen va continua în cadrul unor blocuri comerciale, iar 19% dintre aceștia cred că va fi greu de împăcat globalizarea cu sustenabilitatea.

Pe de altă parte, 17% se așteaptă ca, în viitor, să scadă gradul de globalizare, iar 15% că aceasta se va reîntoarce la nivelurile de dinaintea crizei Covid, în următorii ani.

România poate lua o „felie” importantă din relocarea companiilor

Așteptarea managerilor este că vor profita de relocarea activităților în țările din estul Europei datorită costurilor mai mici, iar România are posibilitatea să devină un centru important pentru Europa și pentru investiții noi.

Acest lucru poate fi observat şi din nivelul investiţiilor directe record în 2022, de peste 11 miliarde de euro, de aproape 4 ori mai mult faţă de 2020.

CITEȘTE ȘI: România, locul 49 între cele mai valoroase branduri de țară din lume

- Publicitate -

Prețurile apartamentelor au crescut și în luna aprilie. Au fost realizate 15.000 de tranzacții

În luna aprilie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare au înregistrat o creștere de 14% comparativ cu luna...

Mai mulți vizitatori și vânzări mai mari pentru chiriașii NEPI Rockcastle

Vânzările chiriașilor centrelor comerciale NEPI Rockcastle, excluzând hypermaketurile, au fost cu 10,5% mai mari primul trimestru din 2024 față...