Discovery filmează la Castelul Corvinilor Hunedoara

Discovery va filma o nouă producție de Realitate Virtuală (VR) la Castelul Corvinilor Hunedoara.

Primăria Municipiului Hunedoara și Discovery Channel anunță realizarea unei noi producții Virtual Reality (VR) în România, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Filmările vor avea loc în data de 3 octombrie, iar conținutul va fi disponibil pe platforma Discovery VR și pe site-ul Castelului, la finalul aceleiași luni, cu ocazia Halloween-ului. Pentru buna desfășurare a filmărilor, Castelul Corvinilor va fi închis spre vizitare pe durata zilei de luni, 3 octombrie.

Ideea realizării materialului (Castelul bântuit) a venit ca urmare a unei competiții interne, realizate de Discovery la nivel internațional. Din echipa care va realiza materialul vor face parte experți din Statele Unite, România și Marea Britanie.

‘Mă bucur că țara noastră este o sursă constantă de resurse și inspirație pentru colegii din alte țări și că inițiativele de a realiza conținut aici sunt din ce în ce mai multe, mai ales după filmările recente pentru Harley and the Davidsons din România. Vom continua să exploatăm această zonă, fie că vorbim de conținut video 360, VR, live, ficțiune sau documentare, pentru a satisface curiozitatea românilor despre lumea înconjurătoare. Prin acest nou proiect avem șansa de a promova încă una dintre atracțiile României, legenda vie a Transilvaniei, așa cum este supranumit Castelul Corvinilor. În același timp, vreau să mulțumesc Primăriei Municipiului Hunedoara, precum și administrației Castelului pentru sprijinul acordat,’ a spus Ada Roseti, Director de Programe Europa Centrală și de Est.

Destination America, una dintre televiziunile Discovery din Statele Unite,va prelua o parte din conținutul video realizat cu această ocazie — materiale de tip making of și interviuri cu echipa de filmare, precum și cu ghizii Castelului.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Românii au comandat anul trecut 365 de burgeri pe oră prin platforma Tazz

În 2024, preparatul preferat al românilor a fost burgerul, care a fost comandat, în medie, de 365 ori pe...