Din toamnă, se deschid trei noi librării Cărturești

sursa foto: 121.ro
sursa foto: 121.ro

Din toamnă, Cărtureşti îşi aşteaptă cititorii cu trei noi librării, deschise în zona de nord a capitalei şi în Ploieşti. Cărtureşti ajunge astfel la 16 librării-concept.

În Bucureşti, Cărtureşti va fi prezent din septembrie în Băneasa Shopping Center şi  din octombrie în Promenada Mall Floreasca. Situate într-o zonă privilegiată pe harta consumului din capitală, cele două centre comerciale pot atrage în librărie publicul aflat în căutarea unor alternative culturale de petrecere a timpului.

Deschiderea Cărtureștiului în zona de nord a capitalei a fost doar o chestiune de timp, ținînd cont de numeroasele solicitări primite din partea clienților, dar este și o mare provocare pentru noi. În București, imaginea Cărturești este asociată iconic cu spațiul din Arthur Verona, compus din două imobile vechi, cu o amenajare care pune în valoare această moștenire arhitecturală; atașamentul cititorilor față de atomosfera de aici este binecunoscut. Noile deschideri vin însă cu un suflu nou, un design experimental, o imagine diferită. (Daniel Voinea, Manager Comunicare, Cărtureşti)

În Ploieşti, librăria Cărtureşti va fi găzduită de AFI Palace Mall, care se va deschide la începutul lunii octombrie.

Deschiderea celor trei librării reprezintă o investiţie de aproape un milion de euro în piaţa de carte din România şi este un semn al încrederii Cărtureşti în publicul pasionat de lectură şi produse culturale de calitate.

 

- Publicitate -

O treime dintre români vor să cheltuie cel puțin 1000 de lei de Black Friday

Mai mult de jumătate dintre români ies la cumpărături de Black Friday și o treime vor să cheltuie cel...

Chic Chic Urban Fashion deschide prima locație din provincie în Iulius Town Timișoara

Chic Chic Urban Fashion, un lanţ de magazine multibrand, a deschis în Iulius Town Timişoara prima sa locație din...