Didactica Publishing House a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de aproape 3,2 milioane euro o creștere de 10% față de anul anterior.
Anul trecut, magazinul online al editurii a generat 30% din cifra de afaceri.
Clienții sunt în proporție de 86% femei, cu vârsta cuprinsă între 23 și 40 de ani. Cei mai mulți (peste 93%) sunt părinți și/sau cadre didactice.
Un client din 3 a adăugat în coș, pe lângă cărți dedicate copiilor și un titlu dedicat adulților, în special din categoria dezvoltare personală, parenting sau de specialitate.
Comenzi de 110 lei, în medie
Valoarea medie a comenzilor a fost în 2021 de 110 lei. Cea mai mare comandă a fost plasată în luna decembrie, din București, și a fost în valoare de 7.688 de lei.
Cele mai dinamice luni din punct de vedere al comenzilor au fost martie, septembrie – în strânsă legătură cu începerea școlii – și noiembrie-decembrie.
Cele mai multe comenzi, la nivelul lui 2021, au fost realizate de clienți din București, Cluj, Iași, Constanța și Brașov.
În 2021, Didactica Publishing House a vândut peste 1milion de cărți.
Printre cele mai dorite titluri au fost noutățile din colecțiile deja consacrate ale editurii, cum ar fi seria Ema și Eric, de Ioana Chicet-Macoveiciuc, sau Emoțiile lui Noni, de Aurelie Chien Chow Chine.
Editura a investit 1,5 milioane euro în editarea a 178 de noi titluri, atât ale unor autori internaționali, cât și a autorilor români, consacrați sau debutanți.