Dedeman va deschide în 23 octombrie al doilea magazin din Timișoara

Dedeman va deschide vineri 23 octombrie, al doilea magazin din Timişoara, cel de-al 42-lea al reţelei naţionale.

Noul magazin al reţelei Dedeman este situat pe Calea Şagului, nr. 102, la doar 10 minute cu maşina de centrul oraşului.

Cu o suprafaţă de circa 16.000 mp şi o parcare de 360 de locuri, investiţia, prin care s-au creat 200 de locuri de muncă, s-a ridicat la valoarea de 17 milioane de euro.

Structura şi amenajarea intuitivă a raioanelor pentru o mai uşoară orientare, gama de peste 45.000 de produse, ambientul şi iluminatul modern şi ecologic, sera de peste 2000 mp. cu climă controlată, în care sunt prezentate zeci de specii de plante şi un raion dedicat decoraţiunilor sunt câteva din noutăţile pregătite pentru clienţii din Timişoara.

Acestea sunt rezultatul perfecţionării continue din ultimii 5 ani cât au trecut de la inaugurarea primului magazin Dedeman din municipiu, cel de pe strada Divizia 9 Cavalerie.

“Chiar dacă timişorenii sunt familiarizaţi cu oferta noastră de produse, întotdeauna vor găsi ceva nou la Dedeman. Ne actualizăm permanent gamele de produse, ţinem cont şi suntem sensibili la tendinţe şi ne propunem să fim întotdeauna primii care lansează produse noi, ţinând cont de aşteptările de azi şi anticipând nevoile de mâine ale clienţilor noştri.” , Dragoş Pavăl – Preşedinte Dedeman.

Dedicat planurilor ambiţioase ale clienţilor, cu angajaţi pregătiţi oricând cu sfaturi de specialitate, cel de-al doilea magazin Dedeman din Timişoara promite să aducă mai multă grijă şi iubire pentru căminele timişenilor.

În acest scop, pe lângă produsele variate şi de calitate, clienţii vor descoperi şi numeroase servicii auxiliare, precum serviciul de proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, livrarea mărfurilor şi retur produse.

Odată cu inaugurarea magazinului de pe Calea Şagului, compania Dedeman marchează încă un eveniment special, şi anume lansarea Cardurilor Cadou. Astfel, pentru toate evenimentele speciale la care participă, fie că este vorba de aniversare, nuntă, botez sau o petrecere de casă nouă, dar nu numai, clienţii pot achiziţiona, pentru prieteni şi familie, carduri cadou, valabile în întreaga reţea Dedeman. Cardurile sunt disponibile cu valori de 100, 300, 500, 1000, 2000 respectiv 5000 de lei şi sunt însoţite de felicitări dedicate, cu design şi urări amuzante.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Cum să alegi conectorii potriviți pentru doze electrice în funcție de proiectul tău

Alegerea conectorilor potriviți pentru dozele electrice este un pas esențial în orice proiect de instalație electrică, fie că este...