Dedeman ajunge la 31 de magazine

.
.

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide vineri, 17 mai, magazinul din Galaţi, primul din planul de investiţii pe anul 2013.

 

Odată cu investiţia de la Galaţi, a cărei valoare se ridică la 15 milioane de euro, Dedeman ajunge la o reţea naţională de 31 de unităţi.

 

Amplasat pe Strada Combinatului, nr.9, magazinul are o suprafaţă construită de circa 16.000 mp, incluzând o seră complet automatizată, cu climă controlată. Totodată, pentru un acces cât mai facil pentru toţi clienţii, magazinul dispune de o parcare proprie, cu 400 de locuri.

 

“Astăzi când oameni, companii şi ţări se confruntă cu dificultăţi economice, finalizarea acestei investiţii înseamnă pentru echipa noastră o satisfacţie şi mai mare. Acest nou magazin deschis ne demonstrează că, dacă planifici cu atenţie, gestionezi optim resursele şi te adaptezi permanent la nevoile reale ale clienţilor, orice este posibil de realizat”, Dragoş Pavăl – Preşedinte.

 

Dacă până acum mulţi gălăţeni alegeau magazinul Dedeman din Brăila pentru cumpărăturile lor pentru casă şi grădină, acum au la dispoziţie, chiar la ei în oraş, în noul magazin Dedeman, peste 45.000 de produse pentru toate planurile lor.

Produsele comercializate sunt structurate în game complete, care oferă cele mai bune soluţii pentru construcţia, reabilitarea sau amenajarea căminului: materiale de bază în construcţii, gresie şi faianţă, instalaţii termice, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, mobilă, decoraţiuni interioare, electrocasnice şi electronice, utilaje, scule şi accesorii şi produse pentru grădină.

 

Echipa magazinului din Galaţi numără 214 angajaţi, competenţi şi bine pregătiţi. Astfel, clienţii noştri au oricând acces la sfaturi şi consiliere specializată pentru a a lua decizii informate şi a achiziţiona produsele dorite la cel mai bun raport calitate-preţ.

 

Dincolo de varietatea de produse şi consilierea specialiştilor, magazinul Dedeman oferă şi o gamă extinsă de servicii auxiliare: livrarea mărfurilor la domiciliu, soluţii de finanţare, consultanţă gratuită, service în garanţie şi postgaranţie pentru centrale termice şi scule electrice, proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, retur produse.

 

Pentru anul în curs compania Dedeman vizează deschiderea a 4-5 magazine, următorul pe listă fiind cel de la Miercurea Ciuc, ce urmează a fi inaugurat în această vară.

 

Graţie extinderii reţelei precum şi a consolidării investiţiilor deja existente, compania Dedeman urmăreşte creşterea cifrei de afaceri cu 8% faţă de anul 2012, când valoarea înregistrată a fost de 540 de milioane de euro.

 

Dedeman în cifre

 

–      31 magazine, două centre logistice, parc auto propriu;

–      peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;

–      peste 6.000 de angajaţi;

–      peste 320.000 mp suprafaţă de vânzare;

–      între 6.000 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin;

- Publicitate -

8 din 10 români riscă să își piardă dinții de la vârsta de 40 ani

Parodontoza a devenit cea mai întâlnită afecțiune în România, astfel că 8 din 10 persoane care ajung în cabinetul...

Retailerul polonez HalfPrice pregătește un magazin în AFI Brașov

Retailerul polonez HalfPrice pregătește deschiderea unui magazin de două etaje în AFI Brașov. Este a treia unitate din centrele...