Din ce în ce mai multe reprezentante ale sexului frumos aleg variantele de pantofi nudecare ies în evidenţă prin natura lor simplă, unicitate şi prin faptul că pot “alungi” picioarele graţie unor trucuri de styling.
Simpli şi sofisticaţi în acelaşi timp, modelele de pantofi de damanude reprezintă o investiţie foarte bună în garderoba oricărei femei.
Pantofii nude cu toc nu ar trebui să lipsească din garderoba reprezentantelor sexului frumos pentru că le pot salva din numeroase situaţii, nu se demodează şi pot fi purtaţi tot anul.
Aceşti pantofi pot fi accesoriul cu care îşi pot completa aproape orice ţinută femeile care poartă tonuri neutre, imprimeuri, jeanşi sau chiar rochii elegante.
Avantajele pantofilor nude
Pantofii de damă nude au un avantaj important, acela de a conferi un efect de alungire piciorului, astfel încât chiar şi femeile minione vor arăta mai înalte. Este important ca femeile să găsească nuanţa potrivită nevoilor lor, cât mai aproape de culoarea pielii şi care se încadrează perfect culorilor ţinutei alese. Pantofii nude sunt disponibili pe piaţa în mai multe nuanţe, astfel încât, în funcţie de culoarea pielii, cumpărătoarele să găsească perechea perfectă.
Nu în ultimul rând, pantofii nude sunt extrem de versatili, astfel încât se pot purta la diferite ţinute, de la cele simple, formate din jeans şi tricou, la cele foarte sofisticate, purtate adesea la evenimente.
Modele de pantofi nude
Pe piaţa în magazinele de specialitate atât fizice, cât şi online, există o mare varietate de pantofi nude, printre care:
- pantofii nude cu toc pătrat, o opţiune ideală pentru femeile care vor să îi asorteze la ţinutele de la birou. Pantofii nude cu toc pătrat sunt eleganţi şi comozi, iar efectul optic va fi unul impresionant;
- botinele nude, ideale pentru perioadele mai reci. Acestea au acelaşi efect de alungire al piciorului, mai ales dacă sunt purtate cu o rochie tricotată lungă, o fustă midi şi un pulover pufos;
- pantofii nude stiletto. Acest model de pantofi nude chiar nu trebuie să lipsească din nicio garderobă pentru că se potrivesc la orice, de la jeans la rochie elegantă şi scot femeile din orice situaţie dificilă în care nu pot găsi cu ce să se încalțe.
Cum se poartă pantofii nude
Pentru a purta pantofi nude, nu este nevoie ca femeile să ia lecţii de styling. Pantofii nude se asortează cu orice, atât cu ţinutele în culori puternice, pastelate sau închise, cu roşu închis, verde, portocaliu sau cărămiziu. Cu o pereche de jeanşi, o ţinută clasică de birou sau o rochie diafană de petrecere, pantofii nude vor reprezenta alegerea potrivită!
Nu în ultimul rând, pantofii nude vor putea fi asortaţi stilului retro, urban, casual sau elegant, fiind opţiunea ideală pentru orice ţinute de zi sau de seară, echilibrând cromatica şi devenind un punct central în cadrul ansamblului.