De ce învață angajații români limbi străine

Doi din trei angajați din România își doresc să învețe o limbă străină pentru a se dezvolta pe plan profesional și percep participarea la cursuri ca pe un beneficiu din partea companiei ce vizează și dezvoltarea pe plan personal, arată rezultatele intermediare ale celui mai recent sondaj realizat de compania de cursuri de limbi străine Eucom, parte a grupului Ascendis.

„Angajatorii oferă beneficii sub forma programelor de training lingvistic cu scopul de a-și echipa angajații cu abilități de comunicare în limbi străine în mediul business, însă cu toții realizează că această oportunitate îi ajută pe angajați să se dezvolte și pe plan personal, nu numai profesional. Trainingul lingvistic este una din strategiile eficiente de motivare a angajaților, acționând foarte bine pe ambele planuri”, afirmă Delia Dragomir, Managing Partner Eucom.

În ceea ce privește disponibilitatea angajaților de a participa la cursuri, rezultatele intermediare ale cercetării Eucom arată că mai mult de jumătate dintre aceștia (53%) ar putea merge la câte două sesiuni de studii în fiecare săptămână, lucru motivat de dorința lor de a vedea primele rezultate ale procesului de învățare încă de la jumătatea modulului. O treime dintre angajați și-ar dori să meargă la un curs de limbă străină de trei ori pe săptămână, pentru un ritm rapid al studiului limbii țintă și rezultate vizibile după fiecare sesiune de curs.

La întrebarea ”Cum ar fi adecvat să vă fixați obiectivele de învățare în cadrul unui curs de limbă străină?”, opt din zece (84%) respondenți au spus că acestea trebuie stabilite de cursant împreună cu trainerul din cadrul cursului, demonstrând faptul că un parteneriat strâns între trainer și cursant facilitează atingerea obiectivelor. Ponderea celor care consideră că trebuie să își stabilească țintele de învățare singuri sau alături de manageri este mult mai scăzută, acordându-se deci încredere specialiștilor în limbi străine.

Un alt rezultat al sondajului Eucom arată că cei mai mulți dintre respondenții care s-ar înscrie la un curs de limbă străină în vederea dezvoltării pe plan personal ar opta pentru învățarea limbii germane (45%) sau engleze (27%), urmate în topul preferințelor de limbi latine precum franceza, spaniola sau italiana. Motivația pentru o astfel de preferință este ponderea destul de mare a celor care studiază ori deja cunosc limba engleză, în anul 2016 Eucom livrând cursuri de engleză în proporție de 52% companiilor client.

Stilul de predare al trainerului este esențial în motivația unui angajat de a nu absenta de la cursuri, susțin 70% dintre respondenții sondajului. Specialistul în limbi străine trebuie să fie dinamic și interactiv, flexibil și inovator, un partener al cursantului pe întreaga durată a cursului. Un rol important în frecventarea cu regularitate a sesiunilor de curs îl au rezultatele la care ajunge cursantul, dar și urmărirea continuă a obiectivelor de învățare. Astfel, cursantul se asigură că devine activ în limba țintă.

Sondajul Eucom a fost realizat pe un eșantion de 300 persoane – cursanți sau potențiali cursanți în cadrul programelor oferite de companie. Studiul s-a realizat în perioada aprilie – iunie 2017, cu scopul de a identifica motivele pentru care solicită companiile cursuri de limbi străine și cum își doresc angajații să fie cursurile dedicate lor.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

București este pe locul secund în regiune după numărul clădirilor de birouri verzi

Aproximativ 93% dintre clădirile noi de birouri din București, construite în ultimii șapte ani, și 70% dintre clădirile mai...

De ce să alegi o firmă specializată în amenajări pentru curtea ta: 7 avantaje de luat în considerare

Amenajarea curții poate părea o sarcină simplă la prima vedere, dar procesul implică mult mai mult decât a planta...