Dabo Doner își reconfigurează planul de afaceri pentru anul 2020

În contextul crizei pandemice, franciza Dabo Doner își reconfigurează planul de afaceri pentru anul 2020. La 7 ani de la intrarea pe piața compania mizează pe adaptabilitatea business-ului pentru a putea rezista.

Intrată pe piața din România în mai 2013, franciza deținută de sibianul Dan Paștiu sărbătorește luna aceasta 7 ani de existență. Deși se anunța un an bun, cu planuri care includeau deschiderea a 15 locații naționale și extinderea în afara țării, cu încă 5 locații internaționale, criza cauzată de pandemie a pus brusc frână afacerii și a determinat o resetare a obiectivelor.

Care sunt măsurile implementate de Dabo Doner în contextul crizei

Reducerea activității în locații, conform Ordonanței de Guvern, a fost prima schimbare. Dabo a închis toate locațiile din mall-uri, dar și pe cele din zonele pietonale, acolo unde circulația este zero.

Au rămas astfel, în primă fază, 14 locații deschise la nivel național, cu activitate exclusiv în zona de delivery și takeaway, dintr-un total de 50 de restaurante. În locațiile deschise s-a trecut la un program restrâns, în ture, astfel încât toți angajații să-și păstreze în continuare jobul. Pentru locațiile închise s-a apelat la șomajul tehnic.

Pentru susținerea comenzilor cu delivery, franciza anunță achiziționarea unei flote de biciclete și redistribuirea angajaților aflați în șomaj tehnic pe posturile de livratori, acolo unde este posibil, pentru ca o parte dintre aceștia să poată lucra în continuare.

Cum arată pentru Dabo Doner ieșirea din pandemie

Franciza estimează că mall-urile, în care ponderea de business este destul de importantă, vor fi printre ultimele locuri deschise. De aceea, toate eforturile se concentrează în acest moment pe locațiile stradale, acolo unde obiectivul este ca activitatea să urce la 70-80% până în vară.

În acest sens, Dabo a reușit și să redeschidă o parte din restaurantele stradale închise, fiind singura franciză românească cu 21 de locații rămase deschise pe plan național.

DAbo Doner România este franciza care a adus în România, în 2013, Donerul German, premiat de 3 ori în Germania ca fiind cel mai bun. Principiul care stă la baza activității DAbo Doner este prepararea produselor la fața locului (chifla, carnea pentru kebab, salatele, sosurile), venind cu o alternativă sănătoasă nutritivă și, în același timp gustoasă, la clasica “shaorma cu de toate” sau chiar la kebap. Cu un concept diferit de clasicul fast-food, DAbo Doner a început să capete popularitate şi încrederea clienţilor săi, extinzându-şi activitatea într-un interval foarte scurt în multe oraşe importante din ţară. În tot acest echipa DAbo Doner s-a dedicat în mod constant perfecționării politicilor și procedurilor și îmbunătățirii proceselor de pregătire a produselor.

Dabo Doner s-a extins rapid la nivel naţional, astfel că, în 2018, cifra de afaceri a întregului lanţ de restaurante a atins la 17 milioane de euro, iar în 2019 a ajuns la 22 milioane de euro.

Pentru 2020, compania estima o cifră de afaceri de 30 milioane de euro pe toata reţeaua.

- Publicitate -

Comerțul electronic din România ocupă locul 3 în Europa Centrală și de Est

România se clasează pe locul 3 între statele membre UE din Europa Centrală și de Est în ceea ce...

Brandul italian Cioccolatitaliani, adus pe piața locală de Sphera Franchise Group

Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, își extinde portofoliul prin adăugarea francizei italiene Cioccolatitaliani,...