Cometex, divizia imobiliară a grupului Altex, pregătește un centru comercial sub brandul Aurora Mall la Giurgiu.
Ar fi cea de-a doua dezvoltare comercială a Altex sub acest nume după Aurora Mall Buzău.
La Buzău, mall-ul de aproape 24.000 mp a fost preluat de grupul NEPI Rockcastle în 2019.
Peste 9.000 mp de spații comerciale
Aurora Mall Giurgiu va fi construit în Bd. București, nr. 57, pe mai multe terenuri din centrul orașului, cu o suprafață totală cumulată de 25.423 mp.
Practic, centrul comercial va fi situat între clădirea Inspectoratului de Jandarmi din Bd. București și magazinul Lidl din Bd. Mihai Viteazul.
Intrarea principală va fi comună cu cea a centrului comercial de lângă Lidl, iar în fața clădirii va fi realizată și o mică piațetă publică.
Conform planului urbanistic zonal, Aurora Mall va avea două corpuri cu regim de înălțime subsol + parter și acces direct din bulevard.
Cele două corpuri de clădire au o suprafață construită totală de 10.441 mp (9.500 mp spații de vânzare) și dispun (pe lângă parcarea subterană) de 174 locuri de parcare în față.
În total, centrul comercial va avea 489 locuri de parcare dedicate clienților, din care 12 pentru persoanele cu dizabilități.
Conform planului urbanistic depus la Primăria Giurgiu, Aurora Mall va avea ca ancoră principală un supermarket cu o suprafață de 5.220 mp.
Sunt identificate și două dintre magazinele din centrul comercial, o unitate Altex de 1.960 mp și un magazin H&M de 1.800 mp.
Conform informațiilor publice, proiectul are toate autorizațiile și avizele necesare, a fost aprobat și în CL Giurgiu în iunie 2021, iar PUZ-ul are valablitate 4 ani de la această dată.
Cometex nu este la prima dezvoltare de centre comerciale, după Buzău fiind construite parcuri comerciale la Slatina sau Alba Iulia.
Giurgiu a atras și interesul dezvoltatorului imobiliar Square 7 Properties care construiește un Shopping Park cu o suprafață de 9.300 mp și peste 245 locuri de parcare.