Cum să alegi aparatul de sudură potrivit, în funcție de proiecte

Chiar dacă, în teorie, sudura le-ar putea părea multora o procedură foarte simplă, lucrurile se complică în practică, încă de la momentul alegerii aparatului potrivit. Aceasta, pentru că există mai multe modele de aparate de sudură, fiecare adaptat pentru anumite modalități de lucru și pentru anumite materiale.

Așadar, nu e suficient să pui mâna pe un aparat și să începi să sudezi, ci trebuie să ai garanția că acel aparat este cel mai potrivit pentru proiectul pe care îl ai în vedere.

Dacă tocmai ești în căutarea unui aparat de sudură, avem pentru tine câteva repere pentru alegerea modelului potrivit.

Tipul de electrozi

Cele mai des utilizate aparate sunt cele care folosesc electrozi înveliți, iar această procedură de sudură se numește MMA (Manual Metal Arc). În cazul acestor aparate, electrodul este conectat la un clește special, care primeste curent electric prin intermediul aparatului. În momentul contactului cu piesa sudată, se produce un arc electric ce generează căldură, iar aceasta topește marginile materialului prelucrat, dar și electrodul, care se transformă în material de adaos.

Mai există și aparate de sudură cu electrozi neconsumabili, realizați din tungsten sau aliaje ale acestui material. Dispozitivele din această gamă se numesc aparate TIG-WIG (Tungsten Inert Gas – Wolfram Inert Gas), iar sudura se realizează tot prin arc electric, la contactul dintre electrod și piesa prelucrată. În acest caz, electrodul nu se topește, așa că materialul de adaos se poate obține cu ajutorul unor baghete de sudură sau sudura se poate realiza doar prin topirea materialului prelucrat.

Un alt tip de aparate sunt cele din gama MIG-MAG (Metal Inert Gas – Metal Activ Gas), în cazul cărora electrodul este înlocuit de o sârmă de sudură, înfășurată pe o bobină. Aceasta este fuzibilă și se topește la temperatura arcului electric, într-o atmosferă protejată de gaz inert sau activ.

Materialele sudate

Fiecare tip de material se pretează la un anumit mod de sudură, astfel că alegerea aparatului potrivit este influențată și de acest criteriu.

Cea mai largă aplicabilitate o au aparatele de sudură MMA, folosite în cele mai diverse domenii, pentru proiecte de mai mare sau mai mică amploare. Sunt ideale pentru sudarea materialelor din oțel, fier beton și alte piese metalice.

Pentru materialele din aluminiu, cupru, magneziu, zinc sau inox sunt recomandate aparatele MIG-MAG, fiind important și ca sârma de sudură folosită să fie dintr-un material cu o compoziție cât mai apropiată de cea a pieselor care trebuie sudate.

De asemenea, dacă lucrezi într-un atelier de tinichigerie sau au de sudat foi subțiri din tablă, cel mai potrivit aparat pentru o astfel de procedură este cel de sudură în puncte.

Timpul de utilizare

Când alegi un aparat de sudură trebuie să știi și cât timp îl vei utiliza, astfel încât modelul ales să aibă capacitatea de a face față perioadelor mai lungi de folosință.

Această capacitate este determinată de ciclul de funcționare care se exprimă în procente.

Astfel, dacă ai nevoie de un aparat pe care să îl folosești ocazional în atelierul de acasă pentru diferite amenajări și reparații, un model cu un ciclu de funcționare de 20% ar trebui să fie suficient. Aparatele din gama medie au un ciclu de funcționare între 40% și 60%, în timp ce modelele proiectate să fie folosite în continuu timp îndelungat au ciclul de funcționare între 60% și 80%.

Amperajul

Cu cât au amperajul mai mare, cu atât aparatele de sudură sunt mai puternice, având capacitatea de a prelucra materiale mai groase. Explicația constă în faptul că materialele cu grosimi mai mari au nevoie de o perioadă mai îndelungată de sudură, ceea ce impune și un consum mai mare de curent. Pentru a putea face față acestui consum, aparatele de sudură trebuie să aibă un amperaj pe măsură.

Dacă vei pune pe primul plan aspectele prezentate de noi în acest material, ai toate șansele să găsești aparatul de sudură perfect adaptat nevoilor tale.

- Publicitate -

1 din 2 români postează cel puțin o dată pe săptămână pe social media

8 din 10 români din mediul urban utilizează zilnic diferite platforme de social media. Mai mult, 18% dintre aceștia postează zilnic pe...

Generația TikTok! Adolescenții petrec zilnic în jur de două ore jumătate pe platforma chinezească

Peste 84% dintre adolescenții cu vârste între 14 și 19 ani care au cont de TikTok accesează platforma zilnic,...