Cum s-a schimbat piața chiriilor pe fondul pandemiei

Respondenții unui studiu Storia.ro care plănuiesc să se mute în chirie în perioada următoare sunt în căutare de apartamente cu două camere și garsoniere sau studiouri.

Cei mai mulți vor să închirieze pe o perioadă de un an, urmați de cei care își doresc să închirieze o locuință pe termen lung, pentru mai mult de doi ani.

Cum arată piața chiriilor pentru non-studenți

Cei mai mulți dintre respondenți caută o locuință în București (32%), Cluj-Napoca (8%) și Iași (5%). Câte patru procente caută locuințe în Brașov, Sibiu, Constanța, Târgu-Mureș și Timișoara, în timp ce 35% se orientează către alte orașe.

Dintre aceștia, cei mai mulți locuiesc în prezent într-un apartament cu două camere (36%), urmați de cei care locuiesc la casă (26%).

Întrebați ce fel de locuință își doresc, respondenții au putut alege variante multiple, iar cele mai populare opțiuni au fost apartamentele cu două camere (50%), garsonierele sau studiourile (31%) și casele (20%).

Cei mai mulți au un buget cuprins între 151 și 300 euro (47%), urmați de cei care vor să plătească sub 150 de euro (24%). În același timp, 24% sunt dispuși să aloce un buget de peste 300 de euro.

Pe fondul pandemiei, 49% dintre respondenți au spus că au scăzut bugetul pentru chirie, în timp ce pentru 39% nu s-a schimbat nimic. În același timp, 13% au spus că au crescut bugetul pentru chirie.

Majoritatea va locui cu partenerul (64%), iar 30% dintre respondenți vor locui singuri, în timp ce doar 4% au declarat că vor avea colegi de apartament.

Ce zone caută un chiriaș

Atunci când vine vorba de zona în care își caută chirie, respondenții au putut alege răspunsuri multiple, iar cele mai importante patru criterii menționate au fost:

  • Să fie aproape de mijloacele de transport (43%)
  • Să fie aproape de locul de muncă (28%)
  • Să fie aproape de centru (25%)
  • Să fie aproape de parc (23%)

Tot în ceea ce privește zona spațiului închiriat, cei mai mulți dintre respodenți (58%) au declarat că nu li s-au schimbat preferințele pe fondul pandemiei, în timp ce 36% dintre aceștia au recunoscut că zona a devenit mai importantă în această perioadă.

Ce vor chiriașii de la locuința închiriată

Întrebați care sunt cele mai importante lucruri pe care și le doresc de la locuința pe care o caută, cei mai mulți au amintit următoarele aspecte, în ordinea de mai jos:

  • Să aibă preț bun (4.67);
  • Să aibă o suprafață potrivită nevoilor personale (4.31);
  • Să fie complet mobilată (4.02);
  • Să fie renovată recent (3.68);
  • Să aibă terasă sau balcon (3.59).

Cum arată piața chiriilor pentru studenți

Cât despre studenți, cei mai mulți dintre aceștia învață în București (31%), Cluj-Napoca (15%), Iași (15%) și Brașov (8%). Alți 31% învață la universități din alte orașe din țară. P

e timpul stării de urgență, 64% dintre studenții respondenți au ales să părăsească orașul în care au facultatea, în timp ce 21% au rămas în orașul universitar atât în perioada stării de urgență, cât și în perioada stării de alertă.

Cei mai mulți plănuiesc să se întoarcă în octombrie în orașul în care studiază (31%), 29% urmează să revină în orașul universitar în luna în curs – septembrie, iar 29% sunt deja acolo. Doar 8% au spus că se vor întoarce atunci când le va cere universitatea la care studiază.

Ce locuințe caută studenții

Întrebați ce fel de locuință caută pentru noul an universitar, 44% au spus că își doresc un apartament cu două camere, 42% preferă o garsonieră sau un studio, în timp ce 9% declară că vor un apartament cu trei camere. 48% dintre studenți au scăzut bugetul din cauza pandemiei, pentru 40% a rămas la fel și doar 12% au declarat că au crescut bugetul pentru chirie în această perioadă.

În ceea ce privește suma lunară alocată chiriei, 59% vor să se încadreze între 151 și 300 de euro, 23% caută o locuință sub 150 de euro, iar 18% sunt dispuși să aloce un buget de peste 300 de euro.

Cei mai mulți studenți vor locui singuri (37%) sau cu colegi de apartament (32%), iar 27% au spus că vor locui cu partenerul sau familia. Doar 2% vor sta în gazdă și tot 2% au ales varianta unui cămin privat.

Ce zone caută un student care vrea să închirieze

Întrebați ce așteptări au de la zona proprietății pe care vor să o închirieze, respondenții au putut alege răspunsuri multiple, iar cele mai importante patru criterii menționate au fost:

  • Să fie aproape de mijloacele de transport (53%);
  • Să fie aproape de facultate (53%);
  • Să fie aproape de centru (21%);
  • Să fie aproape de locul de muncă (13%).

Ce vor studenții de la locuința închiriată

Pentru studenți, cele mai importante lucruri pe care și le doresc de la o viitoare locuință sunt:

  • Să aibă preț bun (4.68);
  • Să fie complet mobilată (4.46);
  • Să aibă o suprafață potrivită nevoilor personale (4.37);
  • Să fie renovată recent (3.66);
  • Să aibă terasă sau balcon (3.41).
- Publicitate -

Kaufland lansează E-Mobility, o platformă pentru încărcarea mașinilor electrice

Kaufland lansează E-Mobility, platforma prin care posesorii Kaufland Card cu mașini electrice au posibilitatea de a-și încărca autoturismul la...

Cum poți obține profit într-un timp scurt atunci când investești pe bursă

În general, investițiile pe piața bursieră sunt asociate cu perspective de câștig pe termen lung, însă trebuie să știi...