Cum arata Ploiesti Shopping City cu cinci luni inainte de deschidere

.

Conform planificărilor iniţiale, lucrările de construcţie a centrului comercial PLOIEŞTI SHOPPING CITY vor fi finalizate până la jumătatea lunii noiembrie a.c.  Un număr ridicat de muncitori  îşi aduc aportul  pentru a duce la bun sfârşit  aceste lucrări, fiind zilnic prezente pe şantier, în 3 schimburi, circa 300 de persoane, număr care urmează să crească considerabil în perioada imediat următoare.

 

Până în prezent, a fost finalizată structura de rezistenţă, acoperişul şi pardoseala sunt aproape gata, iar lucrările la partea de instalaţii sunt în plină desfăşurare.

 

Reprezentanţii celor două companii partenere, Carrefour Property România și NEPI îi asigură pe ploieşteni, pe locuitorii judeţului Prahova şi pe cei ai judeţelor alăturate că, începând cu luna noiembrie a acestui an, se pot bucura de o nouă destinaţie de cumpărături, de experienţe inedite, de spaţii de distracţie alături de familie şi prieteni: PLOIEŞTI SHOPPING CITY.

 

Cel mai mare mall regional din sudul României, PLOIEŞTI SHOPPING CITY va beneficia de spaţii generoase, distribuite în mod echilibrat astfel încât experienţa vizitatorilor să fie cât mai plăcută, indiferent că sunt tineri, vârstnici sau familii cu copii. PLOIEŞTI SHOPPING CITY le promite acestora cea mai complexă şi atractivă zonă de petrecere a timpului liber din regiune, cu 12 săli de proiecţie, operate de Cinema City, completată cu locuri de joacă destinate celor mici, o zonă de food court cu restaurante cu specific românesc şi internaţional (german, italian, chinezesc, indian şi libanez), precum şi săli de bowling şi billiard şi un cazino. Mall-ul se va bucura totodată de o terasă exterioară extinsă, unde iarna va fi amenajat un patinoar în aer liber, cu o suprafaţă de aproximativ 450 mp.

 

Titulatura de cel mai mare mall regional este susţinută şi de câteva informaţii şi cifre relevante:

–      65 milioane de euro – investiția totală estimată

–      55,000 mp – suprafaţă totală închiriabilă (“GLA”)

–      Carrefour „retailerul preferat al românilor” – prezenţa hipermarketului Carrefour ca ancoră principală

–      1.000 de locuri de muncă suplimentare vor fi create

–      Cel mai mare cinematograf din afara Bucureştiului, cu 12 săli de proiecţie operate de cel mai activ jucător din domeniu: Cinema City

–      Peste 100 de magazine în incinta mall-ului, cu branduri internaţionale de renume, cum ar fi Zara, H&M, Pull&Bear, Bershka, Oysho, Stradivarius, Massimo Dutti, Orsay, Office Shoes, Benvenuti, Gatta, Leonardo, Reserved, Intersport, Otter, Hush Puppies, Noriel, Vodafone, B&B, Swarowski, Yves Rocher

–      Peste 2.000 de locuri de parcare gratuite

 

“Ploieşti Shopping City reprezintă o investiţie importantă în peisajul economic actual care va oferi noi oportunităţi de locuri de muncă pentru locuitorii din regiune. Mix-ul de branduri internaţionale dar şi locale, spaţiile generoase şi multitudinea posibilităţilor de petrecere a timpului liber vor oferi experienţe extraordinare vizitatorilor şi vor face ca Ploieşti Shopping City să îşi merite pe deplin titulatura de cea mai mare şi atractivă zonă de petrecere a timpului liber din sudul României, în afara Bucureştiului.“ a afirmat Tiberiu Smaranda, Retail Executive NEPI.

 

„Hypermarketul Carrefour Ploiești s-a deschis pe 19 octombrie 2005 și de atunci suntem foarte mulțumiți de rezultatele sale. Conform studiilor, reiese că locuitorii din județul Prahova ne consideră locul preferat de unde să-și facă cumpărăturile.” a declarat Francois Melchior de Polignac, directorul general Carrefour România.

 

Având în vedere situația economică actuală, când puțini dezvoltatori se mai încumetă să lanseze proiecte noi, Carrefour Property România, pornind de la succesul hipermarketului Carrefour Ploiești, considerat de altfel conform studiilor de piață efectuate ca și locul preferat de cumpărături al clienților din Ploiești, din județul Prahova și din județele din jur își propune să creeze primul și cel mai mare mall regional din sudul României. Bazându-ne pe încrederea și fidelitatea pe care consumatorii din județul Prahova și judetele limitrofe ne-o arată în mod constant de mai bine de 7 ani, Carrefour Property împreuna cu partenerii de la NEPI realizează o investiție de aproximativ 65 milioane de euro, dezvoltând pentru prahoveni nu doar o destinație de cumpărături, cu cele mai importante și atractive branduri prezente în România, dar și o destinație de petrecere a timpului liber alături de familie, copii și prieteni, a afirmat Anca Damour, General Manager Carrefour Property România.

- Publicitate -

Platforma de licitații Direktcar.ro permite vizionarea mașinilor online, în timp real

Prin Direktcar.ro mașinile sunt vândute direct de proprietari, iar cumpărătorii le pot viziona de la distanță. Licitațiile durează cel...

ATAC by Auchan ajunge la cea de-a cincea unitate, după o nouă deschidere în Galați

Auchan deschide un nou magazin ATAC Hiper Discount la Galați, după unitățile inaugurate anul acesta în Brașov, Ploiești, Timișoara...