Pentru fiecare PET adus la Royal Bank of Plastic – stațiile de colectare selectivă de lângă Royal Market și Eco Stage, Lidl va dona câte 1 leu pentru renovarea castelului Bánffy.
Inițiativa face parte din programul Environment First, prin care Lidl și Electric Castle și-au propus să reducă amprenta ecologică a festivalului.
Programul are ca obiective atât educarea participanților la festival în ceea ce privește colectarea selectivă și risipa alimentară, cât și implementarea unor soluții concrete pentru a gestiona ariile cu cel mai mare impact asupra mediului din cadrul Electric Castle.
Reducerea cantității de plastic
Poluarea cu plastic este una dintre cele mai mari probleme la nivel global. Astfel, pentru a reduce cantitatea de plastic folosită în cadrul Electric Castle, cea mai mare parte a paharelor, farfuriilor și tacâmurilor din plastic folosite în zonele de food court și baruri vor fi înlocuite cu alternative biodegradabile. În plus, vor exista variante de pungi de hârtie și din materiale textile ca alternativă la pungile de plastic.
Pentru a implica fiecare participant la festival în acțiunile de reciclare, Lidl a amplasat în incinta festivalului peste 60 de stații de colectare selectivă a deșeurilor, cu containere separate pentru materialele reciclabile și resturi menajere.
Tu reciclează, Lidl donează
În plus, anul acesta, Lidl va dubla eforturile de protejare a mediului cu cele de prezervare a patrimoniului cultural al Bonțidei, prin proiectul Royal Bank of Plastic.
Astfel, în imediata vecinătate a magazinului Lidl din festival, vor fi amplasate două aparate de colectare selectivă a plasticului și, pentru fiecare PET depus, Lidl va dona un leu pentru renovarea castelului Bánffy.