Volumul primelor brute subscrise pentru asigurări de viață a crescut cu 11,6% față de trimestrul I din 2020, depășind nivelul de 688 milioane lei.
Mai mult, aproape o treime dintre români și-ar plasa disponibilitățile financiare în asigurările de viață, cu 6% mai mult decât în 2020, conform UNSAR.
Principalul motiv care i-ar determina pe românii care nu s-au asigurat încă să încheie o asigurare de viață îl reprezintă veniturile mai mari (35%).
Urmează o experiență nefericită a unui cunoscut a cărui familie a fost afectată (31%) și o informare mai bună despre beneficiile asigurărilor (27%).
Totuși, ponderea asigurărilor de viață în totalul sectorului de profil din România se află la un nivel modest comparativ cu celelalte state analizate ale Uniunii Europene.
Astfel, dacă în România asigurările de viață reprezentau la nivelul anului 2020 circa 19% din piață, media din țările din Europa Centrală și de Est este de peste 31%.
În alte țări din Europa procentul celor care au asigurare de viață depășește 50%.