Somfy anunță o accelerare a vânzărilor de soluții de automatizare destinate umbririi din interiorul locuinței (perdele și draperii), în creștere cu 15% comparativ cu anul trecut.
Oamenii petrec aproape 90% din timpul lor în spații închise, iar ferestrele joacă un rol cheie. Aici intervin soluțiile de automatizare a umbririi de interior, astfel încât locatarii să își poată ajusta mediile vizuale sau termice în funcție de nevoi, preferințe sau condițiile meteo, îmbunătățind confortul.
Cu TaHoma Switch și senzorul de soare perdelele și draperiile se închid automat pe timpul verii, imediat ce temperatura din interior depășește 25 de grade pentru a proteja mobilierul și de a menține locuința răcoroasă.
Iarna, draperiile se deschid în mod automat pentru a lăsa razele soarelui să pătrundă în interior, iar în acest fel locuința este încălzită cu ajutorul razelor soarelui.
Controlul soluțiilor de umbrire automatizate pentru interior se realizează prin intermediul unei telecomenzi, din aplicația de pe telefonul mobil sau vocal. Suplimentar, pot fi integrate în sistemul de casă inteligentă Somfy.
Somfy a fost fondată în Franţa, în 1969, iar în prezent are peste 6.000 de angajați în întreaga lume, 8 fabrici în Franța, Italia, Polonia, Tunisia și China, cu afaceri de 1,53 miliarde euro raportate în 2022.