Costurile de ocupare a spațiilor de birouri reprezintă, în medie, între 3 și 4% din cifra de afaceri a companiilor de servicii din București, ajungând chiar și sub 2%, în anumite cazuri, potrivit unei analize Cushman & Wakefield Echinox.
Analiza ia în calcul rezultatele din 2019 realizate de companii din domenii diverse, precum realizarea de software-uri, agenții de publicitate, consultanță în tehnologia informației, inginerie și consultanță tehnică, servicii de suport pentru întreprinderi, contabilitate și audit financiar, arhitectură sau agenții imobiliare.
Companiile analizate, ale căror venituri sunt realizate preponderent din munca prestată în cadrul spațiului de birouri, au realizat în 2019 o cifră de afaceri cumulată de 8 miliarde de euro, având circa 112.000 de angajați și o productivitate medie de 70.000 de euro per angajat.
Costul de ocupare a spațiilor de birouri pentru aceste companii, format din chirie, taxă de servicii și utilități, a fost estimat la 255 de milioane de euro pe an, echivalentul a circa 190 de euro / angajat / lună.
În contextul pandemiei Covid-19, care a impus o serie de reguli de distanțare pentru a limita răspândirea virusului, companiile au implementat proceduri pentru desfășurarea activității de acasă pentru cea mai mare parte a angajaților, reducând gradul de ocupare fizică a birourilor spre nivelul de 35 – 40%.