Corona criza: Cifră de afaceri în scădere pentru 70% din companii

La începutul lunii iulie, Guvernul a comunicat Planul Național de Investiții și Relansare Economică, realizat cu scopul de a susține întregul mediu de afaceri.

Sprijinul Guvernului se va baza pe trei instrumente:

  • fondurile europene nerambursabile (POCU);
  • programul SURE al Comisiei Europene;
  • bugetul de stat/ bugetul asigurărilor de șomaj.

Acum două săptămâni, Mazars a lansat un studiu de piață pentru a identifica eforturile mediului de afaceri din România în a gestiona perioada critică actuală, iar răspunsurile primite în cadrul acestuia pot ajuta persoanele de la conducere în realizarea primilor pași către redresare.

La acest studiu au fost invitați doar reprezentanții decidenți (Directori Generali, Directori Financiari și Directori de Resurse Umane) care au vizibilitate asupra performanței înregistrate în peste 500 de companii din țară din toate sectoarele de activitate, astfel încât rezultatele să fie relevante.

Impactul crizei COVID-19 asupra companiilor

6% dintre companiile participante au identificat oportunități în această perioadă, care au dus la creșterea afacerii lor, fie că vorbim de creșterea vânzărilor sau de identificarea de noi produse pe care le-au lansat sau le vor lansa pe piaţă.

Pentru 24% dintre companii criza nu produce niciun impact, nici pozitiv, nici negativ, ele reușind să livreze performanța bugetată până la finalul anului în curs.

Pentru restul de 70% dintre companiile participante, criza COVID-19 a dus până la acest moment la scăderea cifrei de afaceri, dar reacţia acestora la situaţia curentă variază:

  • 34% nu au luat nicio măsură;
  • 14% au aplicat măsuri diferite pentru a supravieţui (șomaj tehnic, reducerea programului de lucru pentru o parte dintre angajați);
  • 12% au aplicat șomajul tehnic;
  • 8% au fost nevoite să reducă programul de lucru pentru o parte dintre angajați;
  • 2% au luat deja în calcul restructurarea angajaților până la finalul anului.

Un semnal de alarmă pe care îl ridică răspunsul companiilor participante este legat de reticența lor vis-a-vis de accesarea fondurilor ce vor fi disponibile, din cauza birocrației pe care o întrevăd, dată fiind experienţa lor din interacţiunea uzuală cu administraţia publică.

Vorbim aici de 20% dintre participanţi, care consideră din start că accesarea acestor fonduri va implica birocrație și 68% care nu s-au pronunțat încă, dar așteaptă să consulte metodologia programului.

Doar 12% dintre companii declară că ar dori să acceseze programul, chiar dacă va fi nevoie să apeleze la consultanți pentru acest demers.

- Publicitate -

Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut în primele nouă luni din 2024

Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat 198 de tranzacții în primele nouă luni ale anului 2024,...

Marea majoritate a românilor își cumpără produse dulci de patiserie-cofetărie

Un procent de 82% dintre români își cumpără produse dulci de patiserie-cofetărie, chiar și cu un buget limitat, în...