Cora livrează la domiciliul clienților prin Foodpanda

  • Comenzile vor fi livrate prin Foodpanda în 60 de minute în București;
  • Peste 1.000 de produse cora disponibile în platforma Foodpanda;
  • Serviciul se va extinde în curând și în alte orașe.

Începând cu 21 aprilie 2020, clienții Cora vor putea comanda de acasă, prin platforma foodpanda, alegând din peste 1.000 de produse alimentare și non-alimentare comercializate de cora, pe care foodpanda le va livra, în regim expres, într-o primă etapă în capitală.

Până la data de 1 mai 2020, proiectul se află în faza pilot, ceea ce presupune livrarea de comenzi doar în zona hipermarketului cora Lujerului, pe o rază de aproximativ 5 kilometri. Astfel, doar cei care comandă cu livrare în această zonă pot să acceseze acest nou serviciu.

După data de 1 mai 2020, serviciul va fi disponibil la nivelul tuturor hipermarketurilor cora din Capitală, pentru cei care doresc livrare pe o rază de aproximativ 8 km în jurul acestora.

Serviciul de livrare expres va fi disponibil în toate orașele în care cora e prezentă – București, Ploiești, Constanța, Cluj, Bacău și Baia Mare, în cursul lunii mai.

Flota de livratori foodpanda va livra comenzile în regim expres, în 60 de minute de când comanda este plasată în aplicație, de luni până vineri, între orele 10:00 – 21:30. Taxa de livrare variază între 10 și 20 lei, în funcție de distanță. Valoarea minimă a comenzii este de 50 lei și greutatea maxim acceptată pentru o comandă este de 20 kg.

Cora livrează și prin serviciul propriu

Clienții cora au de asemenea la dispoziție serviciul de livrari la domiciliu prin comanda pe www.cora.ro , dar si serviciul coraDrive, care presupune comandarea produselor dorite pe platformă și ridicarea, de către clienți, a comenzilor din spațiile Drive disponibile în București – la toate cele 4 hipermarketuri din București.

- Publicitate -

InstaSun, invenția 100% românească evaluată la 4 milioane de euro

Lansat pe piața locală în 2023, InstaSun este un dispozitiv care aplică automat și uniform ulei de protecție solară...

Comenzile de aparate de aer condiționat au crescut de peste două ori anul acesta

În prima jumătate a acestui an, comenzile de aparate de aer condiționat au crescut de peste două ori față...