Continental Hotels, cel mai mare lanț hotelier românesc, anunță rebranduirea a patru hoteluri din portofolul companiei.
Continental Forum Constanța a avut deschiderea pe 19 mai, Continental Forum București pe 30 mai, în timp ce MyContinental Sibiu va fi deschis în luna iulie.
A patra unitate, MyContinental București va fi deschis publicului în toamna acestui an.
Lucrările de renovare și reamenajare a celor patru hoteluri se vor întinde pe o durată de aproximativ opt luni, investiția ridicându-se la 6,85 de milioane euro. Noile hoteluri au funcționat prin prisma unui contract de management sub un alt brand hotelier până în iulie 2020.
Continental Forum București este un hotel de patru stele, cu 161 de camere, 7 săli de conferință și restaurant Continental Bistro.
MyContinental București, hotel de trei stele plus, cu 250 de camere, 8 săli de conferință, restaurant MyBistro și cofetărie Tekaffe, este situat în apropierea Gării de Nord.
Continental Forum Constanța, hotel de patru stele pune la dispoziția turiștilor 154 de camere, restaurant Continental Bistro, 3 săli de conferință și un salon de evenimente private.
MyContinental Sibiu se va deschide în luna iulie și va funcționa sub un standard de trei stele cu 195 de camere, 6 săli de conferință și restaurant MyBistro, fiind situat în centrul orașului.