În 2024, vânzările de produse nealimentare în România au avansat cu 14%, atingând un nivel record, iar consumul individual efectiv l-a depășit pe cel al Poloniei și Cehiei, ajungând la 89% din media Uniunii Europene, conform raportului anual publicat de Colliers.
Astfel, deși economia României a înregistrat o creștere modestă în 2024, estimată sub 1% din PIB, acest lucru nu reflectă o scădere a consumului. Dimpotrivă, vânzările de retail non-food au crescut cu aproximativ 14% în volum, atingând un nou record istoric.
În ultimii 15 ani, cheltuielile pe cap de locuitor din România au crescut semnificativ, de la o șesime din nivelul Germaniei la doar 20% sub cel al celei mai mari economii europene. Această evoluție reflectă o îmbunătățire constantă a puterii de cumpărare a românilor.
Mai mult, România a depășit toate economiile majore din regiune și chiar unele țări din Europa de Vest, precum Spania, în ceea ce privește cheltuielile pe cap de locuitor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte.
Noi branduri pe piața locală în 2024
Tendința brandurilor noi de a intra pe piața românească s-a menținut și în 2024, cu o vizibilitate tot mai mare a mărcilor regionale din Polonia, Cehia, Turcia, în același timp, brandurile internaționale analizează oportunități de extindere în România, consolidând astfel dinamica pozitivă a pieței.
Una dintre cele mai importante lansări a fost cea a Froo, supermarketul de proximitate deținut de Żabka Group, cel mai mare lanț de acest tip din Polonia, care a deschis peste 50 de magazine în doar șase luni. În sectorul de cosmetice, au intrat pe piață Rituals Cosmetics și Kiko Milano, în timp ce segmentul de modă și accesorii s-a extins prin brandurile Budmil și Bogner, iar industria ospitalității și restaurantelor a fost completată de Happy Restaurants și Hesburger.
Pentru 2025, Colliers estimează livrări de peste 200.000 de metri pătrați de noi spații comerciale, incluzând extinderea Mall of Moldova din Iași (62.000 metri pătrați) și redeschiderea Agora Mall din Arad (35.000 metri pătrați).
În plus, NEPI Rockcastle, Iulius și Prime Kapital/MAS REI revin la dezvoltarea centrelor comerciale dominante de mari dimensiuni, de peste 100.000 metri pătrați suprafața închiriabilă, după o perioadă axată pe parcurile de retail.